Citite in 2015

Nu mi-e frică, Paula Săcui

Am citit și cartea Nu mi-e frică, Paula Săcui. Înainte să o citesc, am auzit pe cineva vorbind despre această carte. Și spunea că este o carte bună, dar care nu a impresionat-o, căci altele îi erau așteptările. Dar acum am citit-o și eu și chiar mă bucur.

Nu mi-e frica

Mi-a plăcut foarte mult titlul și coperta. Da, bine, gata! Recunosc: pentru copertă și titlul său am cumpărat această carte fără să stau pe gânduri. Atunci când m-am decis.. și mi-am zis: „Cartea asta trebuie să fie a mea!”, nu știam nimic despre conținut, și nici nu m-am deranjat să caut informații. Avea vreun rost să îmi stric bucuria? Nu!

Deci nu știam la ce anume să mă aștept. Nu aveam așteptări. Nici mari, nici mici. Așteptam doar să o citesc. Această carte m-a inspirat imediat după ce am început să o citesc. Deci. iată un alt plus al cărții.

Ce e cu Nu mi-e frică, Paula Săcui?

E mai bună decât alte cărți pe care le-am cumpărat, crezând că sunt wow, de la care am avut super așteptări și care m-au lăsat, la final, cu un  gust amar.

Nu este o carte motivațională și nici psihologică. Dacă ar trebui să o încadrez la o categorie, atunci aș spune, fără să ezit că este un jurnal în care sunt așternute trăiri, temeri și situații cu care s-au confruntat  foarte multe persoane, foarte mulți  le-au experimentat deja.

Este o carte foarte reală, o carte care dezvăluie atât de multe trăiri și emoții. Dezvăluie acele trăiri și emoții care te fac foarte curios. Și datorită cărora ai vrea să știi și mai multe.

Mi-a plăcut tare mult. Și tare mă bucur de faptul că această carte nu a fost așa cum am încercat eu să mi-o imaginez.

Cartea asta nu este o poveste. În această carte sunt mai multe povești reale – povești despre iubire, viață, situații limită. Este o carte care accentuează autenticitatea și lipsa nevoii de a atrage atenția, de a convinge sau de a mulțumi pe ceilalți.

De cumpărat: aici, cu transport gratuit, prin curier.

Lectură plăcută.

Anunțuri

Un gând despre „Nu mi-e frică, Paula Săcui

Ți-a plăcut? Opinia ta contează enorm pentru mine! îți mulțumesc mult pentru că distribui articolul pe rețelele de socializare!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s