Eu împotriva mea (#1), Daniel Botea

daniel-botea

Nu prea fac eu asta, dar acum chiar vreau să spun ce anume am simțit eu văzând coperta romanului Eu împotriva mea, Daniel Botea. De ce? Pentru că coperta are foarte mare legătură cu tot ceea ce stă scris în paginile cărții, părerea mea. Acel labirint în jurul ochiului  nu este altceva decât limitarea, imposibilitatea de a vedea clar realitatea, reacția după impuls, limitarea auto-impusă și etichetarea, nevoia de a căuta mereu vinovați pentru ceea ce se întâmplă, evidențierea lipsurilor materiale și afective.

Cred că labirintul este și nevoia de a te implica în ceva, nevoia de a complica viața, de a încurca ițele – pentru ca mai apoi să te lupți să ieși nevătămat din toate încercările pe care le cauți cu lumânarea – până te arzi. Și când te arzi, zici că te liniștești, dar nu ai cum.. Pui din nou sare și piper vieții ca să aibă gust, să simți că ai trăit, nu doar ai supraviețuit..

Mă așteptam la ceva, dar nu m-am așteptat niciodată la o asemenea carte – e o afirmație asumată și foarte pozitivă, să ne înțelegem. E o îmbinare de stiluri ce dă naștere unui stil unic, foarte personal și atrăgător. Enervant de atrăgător.

Dacă comoditatea ți-ar aduce fericirea nu ai mai face nimic în viață

 

Eu împotriva mea a reușit să mă surprindă foarte plăcut, să mă prindă, să mă amuze și să mă lase ca la dentist. Nu am mai citit o altă carte care să-i semene, iar acesta este un motiv suficient de bun pentru a citi o carte. Ba nu, nu o carte, ci această carte. E altceva, e altfel.

Nu știu de ce, dar am așa un feeling puternic.. cartea asta îl arată perfect pe autor. Îi oglindește perfect felul de a fi: optimist, glumeț, deschis la minte, pus pe șotii. Cred că se asemănă pe undeva cu Leinad. Cum unde? Amândoi știu foarte bine că un strop de nebunie te scoate de fiecare dată din amorțeală, din anonimat, din..tot.

Pare o carte ușurică, un subiect interesant, dar care nu iese cu nimic în evidență. Dar nu e deloc așa. Este genul ăla de carte, despre care crezi că e foarte comună, ușor de citit, pe care o dai gata în doar 2 ore.Dar repet, nu e deloc așa. E mai mult decât descrierea de pe spate, pe care toți o cunosc deja.

Am început să citesc și mi-a plăcut încă de la prima pagină. Mi-a plăcut abordarea, exprimarea pe înțelesul tuturor, umor și nevoia de a face haz de necaz pentru a nu transforma povestea într-o dramă tragică. Am simțit că am primit acces gratuit să citesc un jurnal, să simt emoția, să trăiesc în suspans, să râd și să mă minunez de toate întorsăturile de situație pe care le lua acțiunea. Am simțit că am pătruns adânc în sufletul personajului, citindu-i trăirile în liniște, râzând zgomotos sau ridicând din sprânceană.

Am avut impresia că povestea asta e scrisă ca o eliberare, ca o spovedanie, o taină, doar ca personajul să se simtă gol de povara unei povești care-l încântă, pe de o parte, iar pe de altă parte, îl sperie. O eliberare de trăiri și emoții, un dialog interior, purtat doar cu voce tare. Iar cititorul a fost doar un spectator.

Este povestea tristo-umoristica a unui tânăr abandonat de părinți la naștere, un tip retras, fără prea mulți prieteni, dar student la psihologie. Ceea ce-mi spune mie că e genul de tânăr încercat de viață, care vrea să se autodepășească, să arate că poate. Asta încearcă să arate Leinad și prin modul lui de a gândi, prin replicile pline de umor și înțelepciune pe care i le servește unicului său prieten Diu. Deși personajul principal pare un copil naiv, deloc trecut prin viață, știa foarte bine cum să-și îmbrace starea interioară – umor și profunzime, astfel încât să nu dea de bănuit prea tare în privința frământărilor sale interioare.

Pe tot parcursul cărții am simțit tristețea lui, durerea și singurătatea (lipsa mamei), lipsa prietenilor, dar și faptul că personajul era mulțumit că poate merge la facultate, că-l are pe Diu și că uneori se poate îmbăta și uita de toate.

Chiar dacă Leinad era așa cum era, chiar dacă avea doar trei prieteni, pentru aceștia trei dovedește că ar face orice să-i ajute, să-i salveze.Micuța Carla apare în viața lui de nicăieri (Oare?), dar ceea ce află despre ea, îl determine să renunțe la teamă, să riște, să facă ceva pentru cea care îl ajutase atât de mult necondiționat – până când drumurile lor s-ar fi despărțit oricum.

Dacă viața ar fi ușoară nu i-ai simți savoarea

Cel care până nu demult stătea în camera de cămin, mergea la examene și făcea câte o băută care-l ajuta să adoarmă rapid și să uite totul – ce viață, vei spune!, o simplă vizită la prieteni, îl bagă în comă, îi dă un portofel plin și o groază de probleme, iar toate acestea îi servesc pe tavă o porție generoasă de adrenalină și suspans.

Și crezi că se liniștește? O, nu! Dimpotrivă, chiar îi place și nu mai vrea liniște în viața lui. Îi place adrenalina, riscul și chiar pumnii pe care îi primește. Dar totul se complică, sunt implicați singurii lui prieteni, iar el este răpit. Toată naivitatea lui se transformă în curaj, riscă și pătrunde într-o lume a secretelor, a unor adevăruri dureroase și ilegale

La un moment dat totul mi se pare o cursă contra cronometru, totul o ia razna, Leinad descoperă ilegalitatea – de care el se va folosi pentru a o salva pe Carla. Concluzie? Omul se va folosi de orice mijloc pentru a ieși din impas, pentru a ajuta pentru a salva.

Un stil aparte, o poveste plină de umor, de situații complicate, secrete, prietenie și risc. Un autor care scrie cu ușurință, zâmbind (cred) oferind cititorului o stare de bine, dar și momente în care nu poți să nu fii uimit de imaginația sa.

Daniel Botea promite povești atipice și imposibil de uitat. Un autor tânăr ce va scrie mereu cu dorința de a ieși din tipare, iar asul din mâneca va fi mereu..umorul.

Abia aștept continuarea. M-am pregătit deja pentru o altă porție generoasă de râs.

Felicitări, Daniel Botea! Mulțumesc mult Editurii Quantum Publishers pentru cartea oferită pentru recenzie! Dacă vrei și tu să spui clar și răspicat Eu împotriva mea, intră pe site și ia-l pe Daniel Botea acasa🙂.

Regăsire, Raluca Butnariu

regasire-raluca-butnariu2

O poveste de dragoste cu iz de istorie, secrete și mister te va ține cu sufletul la gură până la final, iar la final ți-ai mai dori câteva sute de pagini. Eu la final m-am trezit că vreau să continui lectura, că vreau să citesc o continuare a acestei povești minunate, atât de bine scrisă de către un suflet blând, sensibil – care mi-a dat senzația că e mereu în căutarea noului.. Nu, nu-i lipsește nimic autoarei, iar stilul ei este unic, m-a cucerit pentru totdeauna. M-a transformat într-o dependentă a scrisului său, a citirii romanelor pe care le scrie (le va scrie) cu măiestrie și cu penelul sufletului înmuiat în tușul numit iubire – dăruind poveștilor sale veșnicia în inima cititorilor.

Revenind, autoarea caută să te introducă într-o lume fascinantă, o lume plină de istorie, magie și iubire. Și caută nu cu foarte mult efort. Și găsește. Fascinează, mistuie, îmbracă cititorul în hainele iubirii din acele timpuri. Raluca Butnariu își învită cititorul la un Bal – un spectacol de culoare, emoții, iubire, replici de neuitat, scene vii, dorințe interioare de a interveni și a șterge suferința și durerea protagonistei.

Regăsire este o poveste de iubire. E o poveste de iubire autentică, unică. Și-a găsit loc în sertărelul inimii mele – acolo unde strâng, cu drag, oameni, povești și iubire. Regăsirea Ralucăi Butnariu este despre viață, despre iubire, secrete, duritate, măști, acceptare, iubire, regăsire (evident), despre puterea de a merge mai departe, puterea de a ierta și de a accepta din nou iubirea – aceeași iubire, dar  mult mai intensă, mai puternică, mai arzătoare, mai mistuitoare.

Orice femeie are puterea de a se regăsi. Are și timpul necesar regăsirii. Dar trecutul e neiertător și îți cere tributul.

Ai crede că poți încheia povestea unui trecut dureros fără să afli adevărul. Ai crede că se poate să uiți trecutul și să-ți vezi de viața din prezent -unde trecutul nu mai poate interveni, nu mai are nici un loc. Mai ales atunci când știi un adevăr care-ți umple de resentimente pentru cel pe care cândva l-ai iubit cu toată ființa ta.

Ai putea să spui că anii ce-au trecut sunt scut apărător peste rănile trecutului întunecat, atunci când ți-ai fi târât inima în fața bărbatului iubit. Ai crede că timpul nu poate întoarce trecutul în prezent, dar Universul nu lasă nimic nerezolvat.

Trecutul devine prezentul plin de teamă, de resentimente, iar rănile  inimii pot sângera. Iar tu nu mai unde fugi. Nu mai poți fugi lăsând trecutul în seama timpului – care promite să vindece.

Cunoaștem personajele, aflăm poveștile. Totul arăta a fi o poveste liniștită, poate tipică pentru romanele romantice cu parfum de istorie.  Liniște, pace și frumuseți încărcate de istorie până în momentul în care prezentul își privește în ochi trecutul sfâșietor.

În momentul regăsirii, asupra prezentului a poposit potopul: ură, furie, neputință, teamă, rușine, frustrări, cel mai de preț dar și secret – de care va ține cu dinții. Fuga ar fi putut fi o soluție. Singura, se pare. Dar oare era soluție?

Fuga și minciuna nu sunt niciodată pionii care să te ajute să câștigi pe tabla de șah a vieții.

După fugă în toate părțile, evitări, replici acide, duritate, acuzații și o mare de iubire ascunsă sub o mască a nepăsării, după nervii și descoperirea unui secret..totul se schimbă, iubirea – cu chip fermecător de bărbat nu se mai dă dus din viața iubirii – cu chip de femeie imposibil de uitat.

Iubirea va găsi mereu o legătură imposibil de distrus – fructul ei cu chip angelic

Aflarea adevărului îl ambiționează și va face orice să recucerească femeia pe care a iubit-o enorm, și pe care, se vede că o iubește încă – poate mai mult decât a iubit-o vreodată, dar un nou cutremur emoțional zguduie relația celor doi: ce s-a întâmplat oare cu șapte ani în urmă? Cine e vinovat pentru separarea lor, dar și pentru purtarea neomenească a bărbatului?

Oare de această dată tot adevărul va ieși la iveală? Oare totul va fi spus, iar prezentul și viitorul celor doi va deveni senin și clar? Viața le-a pregătit surprize! Vor putea face față? Oricare ar fi răspunsul, eu vreau continuarea!

Regăsire de Raluca Butnariu spune povestea unei iubiri eterne, căci iubirea adevărată va reuși mereu să câștige în fața pericolelor, a piedicilor și în fața timpului. Regăsire este despre puterea de a te regăsi oricând în inima celui iubit, despre iertare și despre forța iubirii adevărate pe care nimeni și nimic nu o poate distruge.

Mulțumesc mult, Raluca Butnariu! Mulțumesc pentru această minunăție ce va rămâne mereu în inima și mintea mea. Mulțumesc pentru prietenia, iubirea și răbdarea ta – citită în vară, recenzată abia acum…

Ocupi un loc special în inima mea, draga mea. Iar cărțile tale îmi provoacă cea mai frumoasă dependență. Am devenit dependentă de poveștile tale deosebite.

Îngerul întunecat (#1 Orașul îngerilor), Mihaela Strenc

orasul-ngerilor-mihaela-strenc

Nu știu de ce am așteptat atât de mult până să citesc această carte, dar acum regret faptul că nu m-am bucurat de poveste mult mai devreme. Și înainte să mă apuc de lectură, am avut așa o impresie că aceasta carte nu mă va surprinde cu nimic. Dar din nou m-am înșelat tare, căci imediat, de la primele pagini am fost cucerită de toată povestea, cuprinsă de emoții, cuprinsă de mister și înconjurată de creaturi ireale, puternice și extrem de hotărâte să-mi dovedească faptul că altele ca ele nu mai există, iar mămica lor, autoarea Mihaela Strenc..nu este deloc timidă în actul creației. Poate puțin retrasă, dar îndrăznește să ofere cititorilor momente în care nu poți decât să spui ”Ce?” ”Wow!”, ”Așa ceva nu am citit până acum!”.

Am citit abia acum pentru că..cititor înrăit, care are mereu lista plină și timp puțin, iar când are timp, nu are stare. Iar când are stare, timpul nu o ajută. Am început să citesc romanul chiar de ziua autoarei, dorindu-mi să o termin în aceeași zi. Nu am putut, chiar și din cauza surprizei avute, căci nu m-am așteptat la o asemenea poveste misterioasă, întortocheată, întunecată și mistuitoare. Cadoul meu a întârziat, iar acum nu știu dacă o să pot spune tot ce simt. Încă sunt prinsă între veghetori, strigoi și iubirea arzătoare. Iertare

Și chiar nu am citit până acum o așa carte. A terminat aseară acest prim volum și regretam că nu dețin și continuarea pentru a o devora.E cartea care, anul acesta a reușit să mă lase fără piuit. M-a surprins total, m-a surprins plăcut, chiar prea plăcut.

Nu am mai citit până acum romane cu strigoi. Dar mereu există un început, așa-i?

Citind cartea intri într-o altfel de lume, iar lumea creată de Mihaela Strenc este atât de diferită, de vie, de ciudată, e mereu la limită: ori ești liniștit, ori inima bubuie și vrea să o iasă afară – nu de teamă, ci de emoție. E o lume stranie, care te pune față în față cu temeri, cu trăirile tale, cu emoțiile tale, cu părțile tale cele mai întunecate.

E o lume vie, la care participi, fie că vrei, fie că nu îți dorești asta. E atât de bine scrisă cartea, încât citind cuvintele, vizualizezi imaginile foarte clar. E o lume care te introduce în cele mai întunecate cotloane ale minții umane, care te pune față în față cu temerile și te forțează să ți le înfrunți.

O poveste simplă ai zice. Asta la prima vedere, căci nu e deloc simplă, nu e deloc o lume plină de culoare, nu e o lume roz, ci plină de secrete bine ascunse, de taine care-ți provoacă dureri, de probleme, de vise care-ți dezvăluie o realitate sumbră – care te-ar pune pe fugă.

Este o lume în care puterile oculte, demonice și răutatea te determină să acționezi – chiar dacă ți-e teamă. E atât de viu totul, încât trăiești, de la început până la final, cu senzația că totul se întâmplă chiar lângă tine.

Nu este o lume comodă, luminoasă, prietenoasă, ci te va scoate din cotidian, din starea de bine și liniște, din amorțeală. Vei fi acaparată total de întrebări aparent fără răspuns, gânduri ce nu te lasă indiferentă. O lume diferită, dar în care îți vei găsi locul, cu siguranță!

Dacă m-am temut vreo secundă? Nu! Căci toți avem părți întunecate în noi, pe care trebuie să le acceptăm. Chiar nu asta e problema, mai ales dacă, dintre întuneric și lumină, predomină în noi lumina.

Ce-ai face dacă ai afla că iubești un demon?

Ai fugi? Și ai smulge din inima ta iubirea ce o simți pentru o asemenea ființă cu chip de om: frumos, cuceritor, ce nu-și arată deloc vârsta? Ai rămâne lângă el încercând să-l salvezi, să-l tragi dintr-un hăul care l-ar duce direct spre finalul poveștii lui. Ai rămâne chiar dacă bărbatul te-ar conduce spre ideea că o iei razna? Chiar dacă știi că te minte și îți ascunde unul sau mai multe secrete, care ar putea să te întoarcă din drum? Ai alege calea iubirii, să-ți asculți inima, chiar dacă știi că s-a apropiat de tine cu un alt scop, altul decât iubirea. Ai face asta chiar dacă ar trebui să te lupți, la propriu cu o lume întunecată din care este posibil să nu te mai întorci? Inima ta știe răspunsul.

Cine este cu adevărat Alex? Care este secretul lui? Care este calea pe care o va alege Ana? Vor reuși să comunice, să-și spună adevărul și să trăiască alături unul de altul? Ce va face Ana? Vor rămâne împreună sau viața îi va separa?

Întrebări multe, răspunsuri ascunse într-o lume pe care o vei simți puternic în interiorul ființei tale. Un roman deschizător de drum, un roman care sigur nu te va lasă indiferent, care te va determina să citești fiecare pagină în tensiune maximă.

Mă bucur mult că am citit volumul. Abia aștept să citesc volumul al doilea. Deja mă întreb de aseară ”Oare cine este Valentina?”. Unii știți deja. Voi afla! Curând.

Mulțumesc mult Editurii Quantum Publishers pentru faptul că mi-a dăruit cartea pentru recenzie. Mulțumesc mult pentru încrederea acordată și oportunitatea de a citi toate minunățiile care apar doar aici, la cea mai tare editură. E cea mai tare pentru că fiecare carte citită mi-a plăcut enorm, nu pentru că mă plătește editura să-i laud. Am spus asta ca să nu mai aud că lucrez pentru Editura Quantum.

Volumul I din Îngerul întunecat poate fi achiziționat la preț redus de pe site-ul editurii. De aici. Doar așa vei pătrunde și tu în Orașul îngerilor și vei cunoaște povestea Îngerului întunecat de care te vei îndrăgosti iremediabil.

Felicitări, Mihaela Strenc pentru reușita de a scrie un roman fenomenal, surprinzător și unic. Datorită ție acum iubesc poveștile cu strigoi.

P.S: S-a vrut a fi recenzie și un cadou întârziat pentru autoare, dar a ieșit cu totul altceva. Iertare încă o dată, dar nu știu să scriu recenzii nici să mă pici cu ceară.

Dezvoltare personală, vindecare emoțională și maturizare, Raluca Ignat

dezvoltare-personala-vindecare-emotionala-si-maturizare-raluca-ignat

Știu ce o să zici. O să-mi spui că nu citești cărți de dezvoltare personală, că ți se pare că a citi astfel de cărți e o pierdere de timp, că mai bine nu mai citești deloc sau chiar că nu cumperi cărți din domeniu. Știu toate astea. Mai știu și că ai atât de multe cărți bune de citit..încât nu mai ai vreme de alte cărți.

Eu îți recomand să renunți la prejudecățile tale livrești și să ieși din zona ta de confort literar cât mai des cu putință, căci s-ar putea să ai parte de nenumărate surprize plăcute. Renunță la locul tău călduț și citește și altceva. Te provoc. Vei vedea că merită.

Cartea de față are un titlu destul de lung și poate complicat, dar nu este atât de dură precum sună. Este o altfel de carte. Este o carte pe care eu mă bucur mult că o am în biblioteca mea, că am citit-o, iar acum pot vorbi despre ea.

E o altfel de carte care merită! Merită o oră din timpul tău. Nu îți ia mai mult de atât, crede-mă. Sunt puțin peste 100 de pagini care te vor fermeca, te vor face să te încrunți, să zâmbești și să te bucuri, care te vor mângâia, vindeca de tristețe, te vor scoate din starea proastă în care te afli.

E o carte colorată – nu doar coperta, e o carte care te va ajuta să-ți colorezi gândurile negre, să te relaxezi, să crezi în schimbare, în iubire, în a doua șansă, în bine, să crezi foarte tare în zicala ”Aparențele înșeală”- de cele mai multe ori.

Dezvoltare personală, vindecare emoțională și maturizare este o altfel de carte – ce se va lipi de suflet și care va produce o schimbare în tine, în mintea, în inima și în toată viața ta, chiar dacă va fi vorba de una foarte mică, foarte subtilă. Oricum se va schimba ceva, în bine.

Simt și cred că azi îți vorbesc despre o altfel de carte, una specială. Pentru că e cartea la care am reușit să mă gândesc încă de când am primit-o pentru recenzie. M-am gândit la ea și în timpul în care își aștepta rândul să fie citită, dar și după ce am terminat-o de citit.

Este genul de carte din care aș citi fără să mă opresc și fără să mă plictisesc vreodată.

Este o cărțulie foarte dragă mie, una aproape de suflet. Nu doar pentru că e scrisă de Raluca Ignat, care îmi este și prietenă. Mi-e dragă pentru că e scrisă cu sufletul – se vede asta foarte clar, este scrisă cu iubire și din dorința de a mângâia, de a ajuta, de a vindeca, de a dărui iubire, de a oferi și o altă perspectivă asupra vieții, dar și asupra oamenilor – pe care îi judecăm prea aspru și mult prea repede.

Așa cum spuneam și mai sus, titlul cărții e cât se poate de serios, dar conținutul este foarte blând, vei simți căldura, bunătatea și nevoia autoarei de a oferi din prea plinul sufletului, dorința sa de a ajuta. E o carte – un dialog interior, o mângâiere blândă, o  discuție sinceră și deschisă despre viață.

Titlul ei nu trebuie să te sperie, exprimarea este pe înțelesul tuturor, iar după lectură te vei simți mult mai bine, mai liber, mai încrezător în forțele proptii, mai îngăduitor, mai zâmbitor. Vei fi mai bine tu cu tine.

Sunt 12 povestiri terapeutice. 12 povestiri care vor aduce în prim plan viața, caracterul, renumele, atitudinea, gândirea, nevoile sufletești și trupești ale personajelor. În 12 povestiri, Raluca Ignat va vorbi cu tine, ca între prietene, despre prietenie, iubire, blocaje emoționale, adevăr, suferință, minciună, libertate, eliberare, renunțare.

Vei înțelege cum ne ascundem suferința și neîmplinirea în muncă, în tăcere , cum spunem că avem totul, că suntem  fericite, dar cum pe interior ne roade durerea și oboseala, tristețea și deznădejdea.

Cât de ușor etichetăm omul în funcție de acțiunile sale, de atitudine, cuvinte și felul de a se comporta în public. Cât de ușor spunem că îl cunoaștem doar pentru că  este popular, e mai mereu în atenția celor din jur, azi îl vedem însoțit de cineva, mâine de altcineva. Și de aici nu mai e decât un pas până să-l numim în fel și chip. Că doar am văzut și știm noi… Adevărul e că.. am văzut, dar asta nu înseamnă că știm. căci nu tot ce se vede te conduce la adevăr. Și dacă vezi, vezi, dar asta îți dă vreun drept?

De câte ori nu ai ezitat în viața ta? De câte ori nu te-ai simțit confuză? Dar de câte ori nu ai întâlnit pe unde ai fost oameni care ezitau,  cărora li se citea teama pe chip, care erau timizi și retrași. Ce-ai zis despre ei? Orice ai crede, ezitarea și teama, retragerea și timiditatea nu e o boală. Nimeni nu se mândrește că este așa, dar mulți au preluat din bagajul emoțional al familiei, din atitudinea  lor, din temeri. Atenție la moștenirea emoțională pe care o lăsăm copiilor!

Mulți acceptăm din nevoie disperată de bani, mulți acceptăm totul în ideea că avem un loc de muncă – și e bine să-l păstrăm indiferent de orice.Acceptăm umilințe, să fim vinovații, fără vină, să nu se spargă oale în cap la fiecare eșec. Nu lăsa pe nimeni să te folosească, să te manipuleze. Nu ești o păpușă în mâna nimănui. Dar nici nu rezolvăm nimic dacă înghițim – teama e o barieră între suflete. Nici bătaia nu e o soluție. Nici o altă ceartă. Comunicarea este cea mai indicată soluție. O alta este să ceri ajutorul – dacă chiar simți că nu mai poți face față situației de una singură.

Nevoia te împinge uneori la acțiuni disperate. Sau poate fi vorba chiar și numai de felul tău de a fi. Nu e nevoie de mult ca să fii etichetată ca fiind ”de moravuri ușoare”. Trecutul este cel care îl porți oriunde cu tine, dar viitorul ți se poate schimba. Depinde de propria persoană și de cine întâlnești în prezent. Viitorul se poate schimba într-o fracțiune de secundă- dacă vrei. Nu toți oamenii cu bani vor să se folosească de corpul unei femei. Nu asocia mereu bogăția materială cu lipsa de suflet.

Dintre adevăr și tăcere, alege mereu adevărul, căci oricât de dur ar fi, oricât de șocant, el întotdeauna va trezi, va elibera și va ajuta – și pe tine și pe celalalt. Un adevăr doare poate, dar un adevăr întotdeauna va arăta foarte clar unde se greșește și cam cum se vede totul din afară.

Iubirea în toate formele ei schimbă întotdeauna, în bine. Schimbă pe oricine, transformă și oferă mereu și alte oportunități, priorități și responsabilități celui care chiar își dorește să facă ceva în viață, cu viața și pentru viața celor la care ține și a celor pe care îi iubește cu adevărat.

Atunci când iubești, spune-o fără teamă, arată fără frică,  vorbește despre ceea ce simți. Nu e interzis să iubești, să simți, să-ți dorești. Dar nu răni, nu lăsa loc de interpretări, nu dezamăgi. Și nu te aștepta ca altcineva să vorbească în locul tău. Glumește în iubire, dar nu iubi în glumă – sau lăsa să se înțeleagă asta.

Picăm des în plasa iluziei și a falsei prima impresie. Numim un bărbat afemeiat doar pentru că îi sclipesc ochii după fiecare femeie și domnișoară frumoasă și cu forme apetisante. Dar cât de des ne gândim că e vorba doar despre o mască pentru a nu descoperi un adevăr dureros, un secret care mistuie pe interior. Pentru a cunoaște un om cu adevărat trebuie să-l simți și să-l asculți, nu doar să-i urmărești fiecare mișcare ”masculină”.

Minciuna nu te va duce nicăieri. Minciuna nu te ajuta să-ți fie bine, nici să fii văzută exact așa cum ești cu adevărat. Minciuna nu va ascunde doar un adevăr, va răni, în timp, și inima ta, dar și inima celor care au crezut în tine. Minciuna va ascunde un adevăr, dar spune clar faptul că..cel care minte nu se acceptă pe sine și nici nu acceptă realitatea din viața sa.

Epilogul spune clar și pe înțelesul tuturor mesajul fiecărei povestiri. Eu una aș fi preferat ca în locul acestuia să mai fie scrise două trei povestiri, pentru minte și suflet. Fiecare cititor va înțelege mesajul. Și în plus, va înțelege exact ceea ce are nevoie să cunoască și să înțeleagă.

O carte de suflet, o carte pentru suflet. O carte simțită, vie și plină de adevăr ce înalță. O carte care sper să aibă parte de o continuare, de un alt volum.

Raluca Ignat, ești minunată, iar asta se vede cu ochiul liber, dar și prin cartea pe care ai dăruit-o semenilor. Mulțumesc mult pentru cadoul minunat, pentru prietenia ta și pentru încredere!

Cartea a apărut la Editura ATMAN. Poate fi cumpărată de aici.

Felicitări pentru această reușită! Aștept cu nerăbdare următoarea ta carte, Raluca!

Libertate, Bogdan Teodorescu

libertate

Am tot auzit de această carte și am fost foarte încântată de faptul că o pot citi mai repede decât m-am așteptat. Atunci când am văzut coperta, habar nu aveam la ce anume să mă gândesc – am încercat chiar să dau un punct comun coperții și poveștii, dar nimic din scenariul meu inițial nu se regăsește în carte.

Acum, după lectură, pot spune că între copertă și poveste chiar exista o legătură. Sau poate că doar eu am găsit o legătură între cele două, poate ea chiar există, dar poate că nu este acesta punctul comun dintre cele două. Totuși, citind carte și privind coperta.. nu pot decât să spun atât: lingușeală, falsitate și foc – cel care va topi prezentul comod.

Povestea este foarte bine scrisă, încât pare reală. Este atât de bine scrisă, încât impresionează. Autorul își conduce cititorul spre destinație, spre aflarea adevărului, spre descoperirea făptașului și elucidarea misterului, dar până la destinație, cititorul va cunoaște toate ungherele, ascunzișurile minții umane.

Aș putea să spun faptul că Libertate de Bogdan Teodorescu este un mistery îmbinat cu clare elemente a unui roman polițist. Ar putea fi câte puțin din toate, dar clar este o carte ce merită citită, care te va captiva, uimi, enerva. Te va purta pe drumuri atât de alambicate – la un moment dat vei avea senzația că te-ai pierdut într-un labirint, din care este aproape imposibil să mai ieși.

Povestea Soniei ar putea fi povestea oricărei femei.

Cum ai reacționa dacă ai afla că viața ta a ajuns în paginile unei cărți pe care tot grupul tău de prieteni a reușit să o citească. Cum ar fi să trăiești și să-ți vezi cu ochii propria prăbușire, dar să nu poți face nimic pentru a te salva – pentru că, întâmplător sau nu, descoperi că ești singură împotriva tuturor.

Ce ai face tu dacă toți ar crede un necunoscut, iar pe tine te-ar considera vinovată, o femeie ușoară care și-a trădat întreaga familie? Ai lupta să demonstrezi adevărul tău? Cum ai face asta, dacă ți-e groază să spui celui pe care îl iubești ce ți se întâmplă? Ai tăinui totul doar ca să-ți protejezi familia de minciuni și răutăți? Ai lupta sau ai ceda? Ai lupta tu, împotriva tuturor sau ai lăsa gura lumii să-ți astupe gura ta?

Complicat, așa-i?

Cum să lupți cu morile de vânt când propria soră crede că ai înnebunit, iar soțul te anunță că va divorța. Și chiar face asta.

O carte despre o femeie fericită și împlinită care distruge tot universul fericirii lor, care o arată pe cea vinovată capabilă de adevărate petreceri sexuale. O carte care-ți arată firul subțire de care atârnă viața ta de familie, atunci când alegi tăcerea în locul adevărului, când alegi singurătatea în locul unității.

Într-un final, după destrămarea prezentului și viitorului, apare altcineva dispus total să descopere adevărul din spatele tărășeniei, altcineva dispus și angajat total să o apere pe Sonia și să o ajute să recupereze tot ce a pierdut, pe nedrept – a fost criticată, etichetată, găsită vinovată – doar pentru că paginile unei cărți așa spuneau: Sonia Craiu este VINOVATĂ!

Chiar dacă se descoperă adevărul – se caută adânc în societate, în sistem, în mintea mârșavă a unora, uneori chiar este prea târziu. Chiar dacă încerci să ajuți un om pe care-l știi nevinovat și crezi că adevărului lui este mai puternic decât o carte de succes (peste noapte doar pentru că îi este dedicată unei femei de succes). Chiar e prea târziu.. și pentru ea și pentru soțul care încă o iubește, dar nu a crezut-o și pentru tine – cel care chiar te lupți cu morile de vânt pentru un subiect tare, care să te ajute să revii în televiziune, în viața publică.

Și ce rost mai are oare să te lupți, să afli adevărul cuiva, să salvezi pe altcineva când, tu, pe tine, nu te poți salva de secretele pe care credeai că le ții bine ascunse. Ce rost mai are să arăți altuia că a greșit, că e vinovat, că a distrus o familie, că a tăinuit, că e plin de răutate, când tu ești la fel ca cel pe care vrei să-l demaști.

Nu poți să demaști pe nimeni, iar tu să rămâi o enigmă. Nu poți să demaști fără te demaști, fără să te arăți. Nu poți să arăți adevărul trăind în minciună.

Un roman bun, foarte bun despre trădare, falsitate, luptă, piste false, secrete și abandon. Un roman desprins din viață. Un roman fabulos, care pe alocuri se lungește parcă prea mult. Un roman în care societatea trăiește în minciună, trădează și în care fiecare își joacă rolul cât de bine poate.

 

Fiindcă am înțeles că, înainte de a conta că suntem buni sau răi, deștepți sau proști, mari sau mici, bogați sau săraci, vinovați sau inocenți, e fundamental dacă pe drumul nostru mergem singuri sau nu. Noi nu suntem niciodată singuri. Voi, da. De aceea, noi vă conducem pe voi.

Sunt multe de citit și aflat. Adevărul îl descoperi citind un roman care pentru mine a fost peste așteptări. Merită! Lectură plăcută!

Mulțumesc mult colaboratorului TargulCartii.ro pentru faptul că mi-a oferit șansa să citesc minunăția asta de roman!

Gânduri japoneze, Ana Drobot

ganduri-japoneze-ana-drobot

Gânduri japoneze nu este un roman, ci este chiar ceea ce spune și titlul, gânduri. Sunt gânduri scurte, frumoase, pline de energie, de culoare, optimism, speranță, de suflet – al autoarei, normal. Este o cărticică simpatică, foarte grăitoare, ce scoate ăn evidență frumusețea din oameni și din afara lor.

Micuța cutiuță cuprinde nu doar gânduri, ci secrete – ale fericirii, simplității, ale bucuriei, ale unei vieți împlinite conține și culoare, imagini colorate, superbe – ce vin să completeze peisajul sublim al vieții și al împlinirii prin iubirea pentru frumusețe și simplitate.

Gânduri japoneze aduce în prim plan sențimente și emoții pure, simțite de către autoare. Sunt momente simple încărcate cu emoții, culori și gânduri despre gândurile ce ne fulgeră mintea în orice moment al zilei (dimineața, noaptea), în orice anotimp (toamna, vara, iarna, în orice loc, în orice stare sufletească.

Citind Gândurile japoneze ale Anei Drobot nu poți să ignori tremurul interior, lacrima ce stă să curgă  din ochiul stâng, gânduri care-ți spune ”Într-o zi vei ajunge și tu în locuri superbe!”, nu ai cum să nu-ți dorești să călătorești măcar cu gândul, nu ai cum să nu găsești o emoție pe care să o scrii măcar în propriul suflet.

Gândurile japoneze au prins glasul cuvintelor, iar Ana a îmbrăcat aceste cuvinte simple în emoții vizuale și culoare vibrantă.

 

flori de noapte-

Se așează printre ramuri

stelele

***

Revelion-

Nimeni nu adună

Focuri de artificii

O carte în care emoțiile au aripi și se înalță spre sufletele deschise, decise să pătrundă pătura groasă a indiferenței.

Felicitări, Ana!

Aștept cu nerăbdare următoarea ta carte. Și visez că va fi vorba despre un roman. Unul emoționant. Tu nu oferi doar gânduri, ci emoții infinite.

 

Cartea mângâie și nu se laudă cu asta

cartea-mangaie-si-nu-se-lauda-cu-asta
O zi bună, o poveste adevărată, scrisă pentru a mângâia, nu pentru a (se) lăuda.
 
A fost o perioadă în care sufletul meu era trist, singuratic, rănit, făcut bucățele, înlăcrimat pentru că nu înțelegea viața, nu înțelegea de ce trăia ce trăia. Nu pricepea de ce trebuia să fie totul așa cum este.
 
A venit o zi când sufletul meu, după ani de revoltă, plâns și căutări, a venit o zi în care a simțit că este momentul să se oprească din plâns, din căutări și din revolta continuă.
 
A venit o zi în care sufletul meu avea nevoie să înflorească, să se regăsească, să simtă, să trăiască, să se vindece, să redevină luminos, zâmbitor, puternic și încrezător.
 
A venit o zi în care sufletul meu s-a refugiat în cea mai frumoasă dependență – avea să afle asta mai târziu, dar s-a cufundat, s-a lăsat acaparat, îmbrăcat și protejat de senzații, emoții, trăiri unice, povești fabuloase, lumi fantastice, prieteni minunați, primind cea mai frumoasă dovadă de iubire și atenție.
 
Cărțile mi-au fost alături de atunci. Cărțile, prietenele mele din zori de zi și din miez de noapte. Ele m-au îmbrățișat mai tare decât am făcut-o eu. Așa de tare că am avut impresia că ele mă așteptau de o groază de timp. Iar eu m-am simțit rău că am ajuns la ele poate târziu.
 
Dar fiecare carte pe care o citeam…îmi spunea că m-a așteptat de ceva timp, dar niciodată nu e prea târziu pentru întâlnirea cu ele, pentru îmbrățișarea și vindecarea pe care ele o oferă tuturor.
 
De atunci sufletul meu a uitat să se mai simtă singur, a uitat să mai urle, să-și mai strige durerea și neputința, a uitat să mai transmită ochilor mei lacrimile care să-l ajute să se elibereze și să mai dea gata o luptă ce se dădea în interiorul lui.
 
Citește!
 
Citește oricând, dar să citești mai ales atunci când ești mâhnit, ești rănit și simți că nu mai poți, că nu mai există nici măcar o ieșire pentru tine, pentru sufletul și pentru viața ta.
 
Cărțile sunt, fie ferestre, uși mereu deschise, fie porți care așteaptă să le deschizi și să pășești dincolo de ele. Dincolo de pagini este o altă lume, o altă poveste, alte trăiri. E altceva. Mereu altceva în care tu te poți regăsi, te poți echilibra, vindeca, transforma, redeveni tu. Întotdeauna, citind, devii puternic. Mai puternic, mai bun, mai atent, mai blând, mai fericit, Mai motivat.
 
Toate cărțile au între coperți o poveste inspirată din viață, iar povestea ta poate fi oricând o nouă carte. Între coperți e soare, e ploaie, e curcubeu, e zâmbet, căldură, răcoare. Mereu e un suflet. Un suflet ca al tău!
 
În toate cărțile vei găsi motivația, puterea și iubirea care ajută pe oricine să meargă mai departe, să o ia de la capăt, să îndrepte greșeli, să ierte.
 
Citește orice și nu vei mai simți durerea care sfâșie. Citește ce simți că te ajută să te ridici, să te vindeci și să ții mereu fruntea sus. Citește, căci lectura te inspiră, te motivează, te transformă într-un om mai bun. Citind vei fi exact omul care trebuie să fii. Cărțile te duc exact acolo unde trebuie să fii, te ajută să călătorești și să ajungi acolo unde trebuie – acolo unde trebuie să ajungi sau să fii de ajutor.
 
Citește și iubește cărțile, căci ele te așteaptă, te ajută, te iubesc așa cum ești.
Cartea mângâie și nu se laudă cu asta. Cartea vindecă și nu are nevoie de nimic în schimb, iar dacă revii la ea mereu, cu zâmbetul pe buze, aceasta este cea mai bună răsplată.
Te aștept cu drag pe pagina de facebook, să vorbim despre cărți, din viață, din iubire și din cărți.
Te invit și te aștept și pe grupul  Suflet pe hârtie. Să vorbim, să dăruim și să fim alături unul de altul. Vorbim despre viață, despre tot ce e frumos pentru fiecare, dar și despre cărți – prietenele noastre.

Recenzie Urlet în tăcere (#1), Marina Neagu

urlet-n-tcere-marina-neagu

Nu am mai avut răbdare și am devorat fără urmă de regret noua carte semnată Marina Neagu. În timpul lecturii, Facebook-ul urla, dar nu în tăcere, în legătură cu acest prim volum din romanul așteptat de iubitorii de literatură română contemporană, dar și de cei care au citit Frumuseți monstruoase.

Și eu am așteptat cartea cu sufletul la gură, și am citit-o, neștiind că povestea îmi va pătrunde în suflet după câteva zeci de pagini. Autoarea a știut cum să creeze o poveste care să mi se bage pe sub piele. Astfel, am devenit dependentă de poveștile unice scrise Marina Neagu. Nu exagerez, dar poveștile ei sunt antidot pentru stările mele de tristețe, pentru durerea și îngrijorarea mea. Antidotul ”Marina Neagu” pătrunde în corp, în suflet și în mintea cititorului – o face fără ca el să simtă ceva special, fără ca el să sesizeze imediat schimbarea, fără ca el să simtă faptul că este ceva în neregulă. Dependența se instalează pe nesimțite.

Dacă dependența de scrierile Marinei Neagu este ”periculoasă” rămâne de văzut.  Sincer? Cred că totul devine pericol în ziua în care nu o să mai ai ce citi. În ziua în care nu vei mai citi nimic scris de către Marina Neagu..va fi imposibil de suportat.

Eu una mă declar fericită pentru faptul că am devenit dependentă și declar aici: Nu vreau să mă vindec niciodată de această dependență, căci nu există dependență mai plăcută decât lectura. Dependența de lectură declanșează instant hormonul fericirii.

O carte foarte bună te determină să vorbești despre ea fără să obosești, fără să te plictisești. O carte foarte, foarte bună rămâne mereu aproape pentru recitirea ei este obligatorie.

Mă bucur mult că nu m-am lăsat ”coruptă” și am rezistat. Tentația a fost imensă, dar tot au ajuns la mine anumite păreri. Pe parcursul lecturii nu am citit nici măcar o recenzie, dar toți cei care terminaseră de citit, se declarau fericiți pentru faptul că au citit noul roman, erau și mai fericiți că urmează o continuare, dar erau uimiți de finalul cărții.

Finalul nu este trist și nici nu trebuie să dezamăgească pe nimeni. De ce să fii dezamăgit de un final care-ți promite continuarea poveștii? De ce să fii uimit de finalul care-ți promite că vei citi un nou volum. Cum să fii mirat de finalul care te face curios, care te pregătește pentru ceea ce urmează? Dacă finalul era altul, continuarea nu ar mai fi fost posibilă, curiozitatea cititorului s-ar fi oprit acolo, iar imaginația lui ar fi intrat în sezonul rece, de hibernare.

Dacă cititorul ar fi aflat totul, unde ar mai fi fost curiozitatea lui? Dacă el ar fi primit toate răspunsurile, își mai adresa el întrebările care să-l ajute să afle adevărul? Dacă povestea l-ar fi dus pe calea simplă, dacă l-ar fi ajutat să descopere toate misterele, dorința cititorului ar fi amorțit citind cuvintele.

M-am bucurat enorm că primul volum din Urlet în tăcere s-a finalizat exact așa cum nu mă așteptam, căci odată cu ultima pagină, m-am trezit gândindu-mă la volumul al doilea. Da, deja îmi fac scenarii și mă gândesc la propria mea continuare. Și mă întreb: oare continuarea mea va semăna câtuși de puțin cu continuarea Marinei Neagu? Ei… vezi? Eu am la ce să mă gândesc până apare volumul II.

Mă cunoști deja (sper). Știi că nu o să-ți spun mare lucru din acțiunea cărții, căci fiecare reacționează diferit. Fiecare simte diferit și percepe mesajul cărții  exact așa cum trebuie și are nevoie în acel moment. Nici nu o să-ți spun că merită să citești cartea, căci motivele mele diferă de ale tale, fiecare având propria motivația pentru care citește, sau nu o carte.

Mi-am dorit să citesc Urle în tăcere pentru a simți din nou emoția din spatele cuvintelor scrise pe hârtie, de a simți sufletul autoarei pus pe hârtie. O hârtie ce prinde viață sub condeiul interior a unui suflet ce dăruiește din sine și altora.

Mi-am dorit să o cunosc și mai bine pe autoarea Marina Neagu și să simt și mai bine sufletul acesteia. La începutul poveștii am recunoscut-o pe Marina Neagu din Frumuseți monstruoase, atunci când mă pregăteam pentru o lectură relaxată, ușoară și frumoasă. Cam asta mi-a fost senzația încă de la început.  M-am înșelat..încă de la început.

Urlet în tăcere este frumoasă, foarte frumoasă, dar relaxantă și ușoară… nu aș zice! Începutul te bagă într-un labirint. Te duce în eroare și crezi că evoluția va fi una lină și sigură.

Odată ce începi să citești, repet, intri într-un labirint, te duce prin toate cotloanele minții, te plimbă prin toate culoarele emoțiilor firești..sau nu. Emoțiile devin un dans complet, dificil și diferit, dar și foarte greu de ținut în frâu sau imposibil de ascuns.

Mi-a plăcut enorm. Îți spun asta ca să fii sigur de faptul că mi-a plăcut. Nu doar mi-a plăcut, m-a transformat, m-a condus spre răni interioare, spre fobii și temerile mele. Mi-a arătat că nu sunt ciudată pentru că mă tem.

Am găsit personaje complexe, curajoase, deloc superficiale, puternice și determinate, cu o atitudine de luptători neînfricați, cu dorința de răzbunare a răului și eliberare a celor care nu sunt vinovați. O poveste unică în care iubirea luptă să învingă, să iasă la lumină, să salveze. Este o poveste plină de sensibilitate, de suișuri și coborâșuri, cu o multe schimbări de direcție. Totul este creionat perfect de Marina Neagu, o autoare sigură pe sine, dar se bazează pe personajele cărora a avut curajul să le dea viața și să le lase să se manifeste și să-și îndeplinească misiunea în carte.

Marina Neagu a oferit cititorului o călătorie de neuitat, o călătorie, care pentru mulți, dar și pentru mine va rămâne unică și mereu vie. E o călătorie transformatoare, în care este absolută nevoie de centura de siguranță – care să protejeze cititorul de impactul puternic pe care îl pot avea emoțiile trezite la viață de o asemenea poveste –  mereu dinamică.

O poveste emoționantă care pe mine m-a marcat, iar în interior a lăsat urme adânci. O poveste medicament, care a dus la exorcizarea minții și sufletului meu. O poveste pansament, în care m-am regăsit – cumva, pe undeva…

Vei citi cartea cu sufletul la gură, te vei întreba și îți vei dori să găsești răspunsuri sigure și clare în rândurile cărții. Vei afla răspunsuri, vei dezlega o parte din mistere. Dar doar dacă vei citi cu atenție. Ups! Am zis citi? Nu! Nu! Nu trebuie să citești nimic. Trebuie să simți și să trăiești povestea.

Vei simți fiori, te vei implica alături de personaje în poveste, în luptă, în aflarea adevărului, iar la un moment dat, îți vei dori să devii salvatorul personajelor, dar și să-i ajuți să treacă peste muntele de piedici din calea evoluției, a descoperirilor e îi poate salva sau le poate oferi răspunsuri sau soluții.

Este o carte în care iubirea joacă rolul principal?

Răspunsul este… Eh! Chiar credeai că-ți spun? Nici gând! Dar vei afla singur răspunsul foarte repede dacă citești cartea, normal. Indiferent de răspunsul pe care îl vei găsi, tu vei simți iubirea cu fiecare pagină citită, vei simți iubirea ca spinul celui mai frumos trandafir rosu, parfumat și catifelat. Vei simți cât de mult bine, dar și rău poate face iubirea. Vei simți și vedea în ce anume se poate transforma iubirea, dar și până unde rezistă aceasta în fața pericolelor, a adevărului și în fața dorinței ce arde pe interior.

Poate iubirea salva? Sau poate  acest sentiment să înfunde, să trântească la pământ pe cel pe care  l-ai fi putut urma și cu ochii închiși? Este iubirea oarbă. Este ea mai puternică decât toate celelalte forțe ascunse?

Povestea te ține pe jar, te poartă fără pic de remușcare pe drumul agonie-extaz de nenumărate ori, pe întoarce și poartă prin necunoscut, te ridică și te pune la pământ, te izbește de cele mai cumplite trăiri, te umple de emoții. Și… Și face sufletul să plângă, să urle de neputință, iar ochii îi umple de lacrimi, lacrimile durerii izvorâte din interior.

Da, am plâns! Nu din cauza cărții, ci din cauza a ceea ce a reușit povestea să facă și să scoată la suprafață. Mi-a plăcut. De citit și recitit. O carte ce merită o continuare, dar nu doar una.

Merită, clar! Merită mai mult decât paginile unei cărți. Merită o ecranizare! Na, că am zis-o!

Mulțumesc mult autoarei Marinei Neagu pentru poveste și emoții, lacrimi și eliberare. Mulțumesc mult editurii pentru încredere și dăruirea acestor cărți minunate, ce trăiesc doar în mâna cititorului.

Nu am urlat în tăcere, nici măcar în interior, căci am încredere în autoare, dar am avut ochii cât cepele de fiecare dată când aș fi vrut să urlu, să cert sau să pocnesc personajele.

Poți cumpăra Urlet în tăcere (1), Marina Neagu de aici, la un preț foarte bun, de neratat. Lectură plăcută!

Sunt un cititor

sunt-un-cititor

Andreea = prietena mea și autoarea cărții Cronica unei despărțiri, a scris ieri un articol interesant, un articol care mi-a dat de gândit, dar mi-am și adus aminte de toți prietenii mei autori – care scriu cărți interesante, foarte bune și foarte apreciate.

Mi-am amintit de prietenii mei autori – cei care mi-au dăruit munca lor, o parte din sufletul lor, din viața lor. Am mulți prieteni autori care au făcut asta, dar eu susțin autorii români. Îi susțin pe toți, nu e nevoie să-mi dea cărțile lor. Îi susțin pe toți, fără să aștept apreciere, fără să aștept laude, răsplată sau cărți.

O urmăresc pe Andreea și citesc noul ei blog, iar la articolul scris ieri, am comentat. Din nou. Am scris în comentariu jumătate de articol, dar mă bucur că mi-am spus părerea despre subiectul abordat în articol. Un articol bun, o opinie argumentată, cu care sunt de acord și o respect.

I-am spus și ei, spun și aici. Sunt un cititor cu biblioteca plină, unul cu multe cărți necitite, dar care nu se satură, nu se plictisește și nici nu încetează să cumpere cărți. Sunt un cititor atent cu cărțile, unul atent cu autorii – nu doar le citesc romanele, îi susțin, îi promovez, îi ajut (dacă pot și cum pot), le trimit și mesaje, îi motivez (cred) și mereu e transmit aprecierea și respectul meu – toți sunt demni de aprecierea și respectul meu. Pentru că și ei mă respectă.

Sunt un cititor care cumpără cărți, le citește, le promovează, le recomandă. Fac asta pe unde apuc: pe blog, pe pagină, pe grupurile dedicate cărților și lecturii, dar și în cadrul proiectului Literatura pe Tocuri – un proiect deosebit, un proiect complex, în care m-am implicat așa cum am putut și cât am putut de mult.

Sunt un cititor care cumpără, citește, promovează, susține autorii români. Citesc foarte mulți autori români și pe toți îi consider aproape de sufletul meu. De ce? Pentru că sunt oameni, pentru că îi admir, le admir curajul, îi apreciez pentru munca lor. Și le respect munca – fac asta chiar dacă nu se vede întotdeauna.

Sunt un cititor care ar cumpăra mereu cărți, care și-ar dori să aibă mereu bani de cărți, și-ar dori să cumpere și să citească foarte mute cărți pe care, nu doar le știe ca fiind bune, dar le ți simte. Tânjesc mereu după câte o carte – bine ar fi să fie doar una, dar sunt mereu multe, iar lista este mereu plină.

Sunt un cititor care pândește mereu reducerile. Și de foarte multe ori mă abțin, cu greu, să nu comand cărțile pe care mi le doresc. Sunt un cititor pasionat, dar nu întotdeauna am bani să-mi cumpăr cărți – deși aș vrea să-i am și să nu mai stau pe gânduri atunci când vreau o carte (cărți), dar m-am privat de multe ori de pasiunea mea, am înghițit în sec și… m-am prefăcut că am uitat de ceea ce-mi doream.

De ce vreau bani pentru cărți?

Pentru că doar cumpărând o carte și citind-o ajuți autorul. Dar recunosc: de foarte multe ori am renunțat la plăcerea și la acest mod de susținere..doar pentru că nu am avut bani. Am o lista infinită cu cărți ale autorilor români contemporani. Mi le doresc pe toate, dar nu mi le pot cumpăra acum. Sunt pe listă și vor fi ale mele atunci când mi le voi permite, când situația financiară îmi va permite.

Sunt un cititor fericit pentru că am foarte mulți prieteni autori. Am mai spus asta o dată, dar nu contează. Am foarte mulți prieteni în online. Îmi sunt prieteni și abia apoi sunt autori. Îmi sunt prieteni pentru că sunt oameni cu suflet, nu doar pentru că sunt autorii cărților pe care le-am citit, le voi citi sau îmi doresc să le citesc.

Am prieteni (autori) care sunt atât de buni la suflet încât îmi oferă munca lor de luni (ani), îmi oferă o parte din sufletul și viața lor. Mi-o dăruiesc. Știi cum mă simt atunci când se întâmplă asta? Mă simt ciudat, mă simt prost, rușinată, dar mă simt și mândră de mine, binecuvântată și norocoasă.

Acum să  mă explic…

Faptul că un autor îmi scrie și vrea să-mi ofere cartea lui spre lectură este un motiv de bucurie, vei spune. De acord cu tine, dar știi la ce mă gândesc? Pe de o parte, mă gândesc la faptul că eu nu am făcut nimic special ca să merit cartea gratuit. Sunt doar un biet om și un biet cititor. Iar răsplata mea e mult prea mică, neînsemnată și nu acoperă gestul lui.

Pe de altă parte, o carte îmi schimbă starea de spirit, mă bucură. Faptul că primesc o carte de la un autor..îmi spune multe – nu doar despre autor, ci și despre mine.

  • că autorul știe de ce îmi oferă cartea tocmai mie.
  • că are încredere în mine.
  • că am făcut eu ceva bun de sunt răsplătită.
  • că opinia mea cu privire la cărți..contează
  • că am un mod ciudat, dar unic în care vorbesc despre cărți.
  • că sunt și eu apreciată la rândul meu.
  • că ne susținem reciproc.
  • că suntem mai mult decât cititor și autor, suntem prieteni.

Toate acestea pentru mine contează enorm. Dacă pentru autor contează promovarea, să-i fie citită cartea, dar și opinia despre carte, dacă pentru ei contează enorm relația pe care o au cu cititorii cărților pe care scriu… și pentru mine contează enorm părerea lor despre mine, contează enorm încrederea, contează enorm relația de prietenie (de la suflet la suflet) care ne leagă.

Sunt un cititor care mulțumește prietenilor autori întotdeauna. Vă mulțumesc tuturor și acum. Am și acum câteva cărți oferite, cărți pe care am promis și promit că le voi citi. Sunt un cititor modest (și sunt modestă atunci când spun asta), care-și știe bine responsabilitățile și nu le uită.

Sunt un cititor ce se înclină în fața prietenilor și autorilor, care se va gândi mereu la faptul că nu merită cărțile gratuit, dar care se bucură că primește, se bucură că oferă seriozitate și încredere.

Sunt un cititor care mulțumit și care  mulțumește. Un cititor care citește aproape orice gen de carte.

Sunt un cititor care va primi întotdeauna cărțile celor care au încredere în el, care sunt oferite cu un scop – uneori neștiut, din motive pe care doar autorii le știu și le păstrează în sufletul lor. Sunt cea care va respecta și va prețui  munca, autorul și cartea.

Mă înclin în fața voastră, prieteni dragi.

 

Cititorul

Prima mea carte…

prima-mea-carte

…va fi una de non-ficțiune și voi începe să o scriu într-o zi. Într-o zi specială.

De ce va fi non-ficțiune?

  • Pentru că am prea multe de povestit, de dăruit și împărtășit cu tine, om frumos și suflet sclipitor.
  • Pentru că nu există subiect mai bun ca experiența.
  • Pentru că în povestea mea mulți se regăsesc, dar și mai mulți vor găsi soluții, vor fi inspirați sau motivați să meargă mai departe.
  • Pentru că suferința m-a ajutat și m-a transformat într-un om puternic, într-o femeie luptătoare.
  • Pentru că se poate ca o poveste de viața să devină subiectul unei cărți care să meargă la sufletul cititorului.
  • Pentru că nu vreau succes, ci doar să spun că se poate.
  • Pentru că nu vreau un best-seller, vreau să încurajez, să mângâi, să vindec și să pansez rănile sufletești ale oamenilor.
  • Pentru că nu voi scrie pentru a deveni autor – nu acesta este scopul pentru care scriu acum. Și nu pentru asta voi scrie o carte într-o zi specială, ci pentru că sunt om și vreau să devin unul și mai bun. Unul care dăruiește și mai mult, unul care va lăsa ceva valoros în spatele ei.
  • Pentru că vreau să fiu răsplătită pentru munca mea, pentru implicarea mea, pentru timpul meu.
  • Pentru că vreau să fie citită, dar nu lăudată pentru că e scrisă de mine.
  • Pentru că vreau să fie mai mult decât o lectură ușoară și relaxantă.
  • Pentru că vreau ca cititorii să nu regrete investiția: timpul și banii dăți pe o carte.
  • Pentru că va fi o altfel de carte non-fictivă, una specială, plină de viață, de emoții, de fericire și dovada clară că așteptarea merită întotdeauna.

Să vină acea zi, acel moment special, zic!