Etichetă: Ana Mănescu

Alter.ego, Ana Mănescu

alter-ego_1_produsAm citit cartea Alter.ego, de Ana Mănescu anul trecut, cam prin aceeași perioadă a anului în care scriu acum aceste rânduri. Și deși am cumpărat și citit cartea în format electronic… a fost  la fel de interesantă, de neașteptată, de proaspătă.

A fost precum o călătorie în largul necunoscut, prin locații neumblate de suflete dornice de nou, de provocări, de o evadare totală din banalul cotidian. A fost o ploaie caldă de sentimente pe care nu le-am mai simțit până în acel moment.

A fost o curățire interioară de stări vechi la care nu puteam renunța, iar briză caldă a luat locul frigului, grijilor, gândurilor.

A fost mai mult decât o lectură, a fost o eliberare de frustrări, de idei prinse în cuie ruginite. A fost o regăsire a adevărului ce nu putea fi rostit în cuvinte, o regăsire a unui eu închis în temnița mentalului, o regăsire a unei prietene dragi pe care nu am mai văzut-o de ani.

A fost o privire în oglindă, un moment greu de neacceptare, dar și o modalitate de împăcare cu sine, momentul în care gândurile au tăcut și culoarea a reintrat în cele mai negre colțuri ale ființei.

A fost mai mult decât pot acum exprima în cuvinte. A fost și este o carte dragă, o prietenă tăcută, dar mereu prezență. A fost și rămâne specială. O dorință veșnică de a o reciti  pentru a redescoperi.

Alter.ego se află în biblioteca sufletului meu încă de când am terminat-o de citit pentru prima dată. I-am făcut și loc în biblioteca mea personală. O aștept .. cu autograf cu tot… oricând vrea să-mi cunoască și restul prietenelor necuvântătoare. Am un loc liber și pentru sora ei Quasar.

Mulțumesc mult, Ana! Mulțumesc mult pentru cărțile pe care le scrii, dar și pentru faptul că îmi ești prietenă!

Lectură plăcută!

Îmi place Editura Herg Benet

Deși nu am crezut vreodată, deși nu am vrut să zic nimic despre acest subiect, astăzi nu mai vreau să păstrez tăcerea. O spun aici, în scris: îmi place Editura Herg Benet.

Nu m-a rugat nimeni să scriu despre asta, nu mi-a cerut nimeni să ridic în slăvi această editura, scriu doar pentru că asta simt, în semn de mulțumire pentru toate cărțile minunate pe care le-am citit până acum, dar și pe care le voi citi.

Herg BenetDe fapt, nici măcar nu o spun ca o laudă, dar am citit câteva romane atât de bune.. încât.. e păcat să nu vorbesc despre ele.

Îmi place Editura Herg Benet pentru că am găsit o diversitate de cărți, scrise de autori români, care chiar merită să fie cunoscuți, citiți, apreciați.   Găsești romane, proză scurtă, nuvele, filosofie, poezie, eseuri, critică literară etc. Sunt cărți care satisfac toate pretențiile și preferințele cititorilor.

Online-ul mă ajută să urmăresc câțiva dintre autorii ce au publicat sau vor publica la Herg Benet, iar asta este minunat. Toți  – cele cu care țin legătura (Cristina Boncea, Cristina Nemerovschi, Ana Mănescu, Simona Stoica, Lavinia Călina, Corina Ozon, Lorena Lupu, Theo Anghel etc, m-au convins să le citesc toate romanele deja publicate.

Unele le-am citit deja – Am murit din fericire. Vol 1: Întoarcerea, Theo Anghel și Ultimul avanpost, Lavinia Călina, Alter.ego, Ana Mănescu, O să mă știi de undeva, Petronela Rotar, Octopussy, Cristina Boncea, Zilele Amanților, Corina Ozon, iar pe altele.. abia aștept să le aduc în biblioteca personală. Abia aștept să le citesc!

Toate scriu cărți speciale, iar unele dintre ele mi-au ajuns direct la suflet. Dintre tot ce am citit, toate cărțile mi-au plăcut, dar două dintre acestea sunt în topul celor mai bune cărți citite în 2015. Două cărți pe care le iubesc! Mult! Iar bucuria și mai mare este că acestea sunt doar primele volume. Abia aștept continuările. Cine mi-ar fi spus că  vor fi cărțile pe care le voi citi pe nerăsuflate.. i-aș fi răspuns că nu-mi cunoaște preferințele în materie de lectură.

Îmi place Editura Herg Benet pentru că m-a determinat să mă îndrăgostesc de cărțile de ficțiune, cărți de care nu prea m-am atins până acum. Pe bune, nu îmi aduc aminte să fi citit vreo carte de ficțiune. Poate că am citit și nu mai țin eu minte :).

Îmi place Editura Herg Benet și urmăresc mereu cu interes noile apariții, dar și reducerile. Da, recunosc! Ador reducerile mari la cărțile mele preferate, iar printre preferate acum se află Cristina Nemerovschi, toate cărțile scrise de ea mi-au atras atenția, iar dorința de a le citi e din ce în ce mai mare.

Citiți mult! Citiți ce vă place! Citiți!