Categorie: Suspans/Thriller

Nume de cod: Arkon, Anamaria Ionescu

sergiu-manta-1Am luat cartea în vacanța din această vară, dar nu am reușit să citesc decât foarte puțin. Plaja nu mi-a mai fost aliată anul acesta. Nu prea țin cont de locație, nu mă deranjează foarte tare zgomotul din jur atunci când citesc. Dar în vara asta pe plaja s-a vorbit, râs, strigat, plâns, țipat, iar obiectivul meu de a citi 3 cărți într-o săptămână, a avut de suferit.

Deși lectura pe plajă nu a prea avut succes, cea din camera de hotel mă ținea lipită de carte, preferând să refuz ideea unei plimbări. Adevărul este că mă plimbam printr-o poveste nouă – una foarte interesantă și care-mi promitea și oferea surprize la fiecare pagină citită.

Acasă mi-am promis să descopăr adevărul despre Sergiu Manta. L-am aflat, dar ceva mai târziu decât mă așteptam.

La 70 de pagini citite în Constanța, acasă m-am trezit cu dorința de a relua lectura. De la prima pagină până la ultima. Nu am recitit pentru că a înțelege mai bine, ci pentru a mai trăi o dată întreaga poveste, pentru a resimți emoția și curiozitatea.

Cartea Nume de cod: Arkon este cea mai bună dovadă a faptului că poți reciti aceeași carte de zeci de ori. Este genul de carte pe care de fiecare dată când o (re)citești descoperi de fiecare dată o nouă nuanță a poveștii, a adevărului, a trăirilor personajelor.

Anamaria Ionescu a scris o carte minunată, o primă carte dintr-o serie de succes marca Tritonic – editura de la care am citit și alte romane. Am fost și sunt cucerită de toate cărțile pe care le-am citit până acum, pe toate cu sufletul la gura, cu senzația că nimic nu mai e la fel ca înainte.

Am citit cartea fără nici un fel de așteptare, fără scenarii, fără.. nimic și am descoperit o frumusețe imensă, un potențial nelimitat al unor oameni care s-au născut pentru a scrie și pentru a vindeca suflete.

M-am pierdut într-o poveste completă, complicată și complexă. Nume de cod este o carte scrisă simplu, ce redă emoții și imaginile cu atâta precizie. Totul este atât de viu, de real, de profund în această primă carte a seriei.

Am citit cu drag, curiozitate. Am sorbit cu sete fiecare cuvânt. M-am hrănit cu emoție.

Este o carte ce merită timpul atenția și banii. E romanul din care eu aș fi citit o perioadă nelimitată, fără să mă satur, fără să mă plictisesc o secundă. Da, mi s-a părut scurtă. Prea scurtă pentru setea mea de lectură.

Află detalii  și Intră în povestea lui Sergiu Manta acum!

Nou în Colecția Enigma, Editura Univers

Lantul de crime, Meg Gardiner

La Editura Univers a apărut un nou roman foarte interesant, un roman pe care abia aștept să-l citesc. Lanțul de crime, de Meg Gardiner, face parte din Colecția Enigma, o colecție foarte apreciată și citită cu interes și plăcere de toți cititorii, dar mai ales de pasionații de acțiune, mister, thriller.

Informații despre roman

Când tatăl ei dispare misterios, Evan Delaney are numai 72 de ore pentru a face rost de informația cerută de răpitorii acestuia. Doar că, într‑o lume a spionilor, asasinilor și șantajiștilor, nimic nu este ceea ce pare, secretele trecutului sunt periculoase, iar eroina se vede împinsă într‑o cursă nebună de la un capăt la celălalt al lumii pentru a aduna piesele unui adevărat puzzle și a opri lanțul de crime.

Recomandare

Cele cinci romane ale lui Meg Gardiner sunt, pur și simplu, cea mai bună serie de crimă şi suspans pe care am citit‑o în ultimii douăzeci de ani. – Stephen King, 2006

Cumpără Lanțul de crime de Meg Gardiner, la un preț redus cu 10 procente, de aici.

Lectură plăcută!