Despre mine printre cărți: Viața nu mi-a dăruit lecțiile împachetate frumos și cu fundiță roz

Viața e un cadou, dar care nu mi-a oferit niciodată lecțiile împachetate frumos și cu fundiță roz. De prea puține ori au existat instrucțiuni pe care să le învăț ca să pot merge mai departe. Dar am găsit întotdeauna, alături de cadoul deghizat, scrisoarea care-mi spunea clar ”Știu că ești confuză, tristă, nervoasă și ți-e greu să crezi, dar totul va fi bine, ai răbdare!”

Deși viața mi mi-a dăruit lecțiile împachetate frumos și cu fundiță roz, deși nu am fost scutită de lacrimi, de durere fizică, de răni sufletești sângerânde, deși mi-a fost greu și am căzut de foarte multe ori, am reușit, tot cu ajutorul ei, să mă ridic. Mi-am recăpătat puterea și echilibrul și-am putut să văd cum totul se transformă totul în mine și-în jur – atunci când nu mi-am pierdut speranța și încrederea că totul va fi bine.

În spatele durerii este întotdeauna o binecuvântare, e o mângâiere, o vindecare, o bucurie. Durerea este doar ușa închisă, iar dacă găsești puterea să o deschizi, vei da nas în nas cu fericirea. Dar nu e deloc simplu, iar deschiderea unei uși cere timp, cere încredere, cere răbdare – multă răbdare și calm.

Am 32 de flori de bujor în buchetul vieții, dar cei mai proaspeți bujori, au venit la pachet cu lecții și cadouri valoroase – mult mai valoroase decât oricare altă avuție materială. Sunt profund recunoscătoare că am experimentat, că am călătorit pe căi nebătătorite și pe drumuri anevoioase și pline de piedici. Mulțumesc, draga mea Viață!

Răbdarea. Sunt geamănă, iar răbdarea nu este punctul meu forte. Mereu am fost o nerăbdătoare, mereu mi-am dorit să fac multe, să rezolv multe – în câteva clipe dacă s-ar fi putut, dar nerăbdarea mea întârzia găsirea unei soluții, rezolvarea și obținerea stării de liniște. Cu răbdarea se rezolvă totul, cu răbdarea treci prin toate furtunile și stările, cu răbdarea înțelegi, mai târziu de ce este nevoie de răbdare și ce minuni poate produce.

”De ce sunt așa?”. Mi-am adresat întrebarea asta de foarte multe ori în fiecare am al vieții, dar abia anul acesta am primit și răspunsul. Și nu este ceea ce credeam eu, nu este un răspuns trist, nu mi s-a spus că am fost pedepsită, că plătesc pentru vreo greșeală. Răspunsul este scurt, clar, frumos. Este o dovadă de iubire, una de bunătate și o confirmare (de care am avut atâta nevoie mereu): nu sunt singură nici măcar o secundă, sunt iubită,  sunt susținută și că totul este și va fi bine întotdeauna! ”Un om mai bun” – acesta este răspunsul, iar eu îmi dau silința să fiu un om mai bun, chiar și într-o lume în care domnește răutatea și invidia.

Dorește-le fericirea. Cui? Tuturor! În orice moment, în orice situație! Fericirea îi va face să trăiască frumos viața lor, fără să mai aibă grija altora, fără să se mai gândească la alții – se vor gândi la ceilalți, căci au obținut ceea ce-și doreau fericirea. Și fericirea va demonta alte planuri șubrede.

Deconectează-te. De la orice sursă de stres, fă doar ce te bucură, ce îți aduce liniște, bucurie și relaxare. O pauză de la griji face minuni întotdeauna. Nu grăbi pauza, dar nici nu te ascunde – ca struțul, căci nu e vina ta că ești – sau ai devenit un burete și că absorbi energia negativă. Negativitatea îți pune mereu bețe în roate, creează și mai multe probleme și dă serioase dureri de cap, neliniște, oboseală – care te va ține departe de planurile tale. Pauză. STOP – ca să nu înrăutățești situația și sănătatea să nu fie în pioneze. Nimic nu e veșnic, veștile bune vin repede și te vor ajuta să-ți revii.

Ajută-te ca să fii ajutat. De fapt, niciodată nu te va ajuta nimeni, nimeni nu va face munca ta, nu va acționa pentru tine. Trebuie doar să ai curaj, să îndrăznești și să faci pași mici. Este și o vorbă. Fă tu un pas, iar restul de o sută, vei fi ajutat să-i faci. Poți! Nu te aștepta să se rezolve de la sine. Nu trebuie să muți munții, ci poate că un prim pas este.. să îți schimbi gândirea. Teama nu te ajută – deși nu vei putea mereu să o ții departe de tine și sufletul tău, dar măcar o poți stăpâni – tu pe ea, nu ea pe tine, căci Nu ești singur – asta să ții minte întotdeauna!

Bucuria neașteptată îți schimbă întreaga zi. De câte ori o simplă bucurie, o veste cât de mică, un mesaj, un gând. Multe lucruri mărunte mi-au schimbat ideile, starea de spirit. Mi-au oferit energie și multă creativitate. Bucuriile mărunte mi-au amintit că Iubirea le poate pe toate și le va face pe toate pentru ca (și) eu să fiu fericită.

Nu te grăbi să judeci suferința prin care treci. Dacă ”decojești” totul, va rămâne esența pură – care te va ajuta să pășești cu capul sus, cu încredere spre înainte.

Da, am suferit, am plâns și-am crezut că nu mă voi putea ridica, că nu mai pot continua drumul pe care am pornit, dar toată suferința asta m-a făcut mai puternică și m-a pregătit, m-a învățat și mi-a oferit oportunitatea să ajut și să învăț și pe alții, să dăruiesc și altora din tot ce-am primit și eu (în dar) de la Viață.

Indiferent de ambalaj, de modul cum am primit lecțiile, ci este important doar ceea ce mi-a îmbogățit sufletul! Durerea și lacrimile îmi pregătesc intrarea pe ușa fericirii – acolo unde voi găsi un curcubeu de emoții, bucurii și fericire, iar toate vor compensa suferința și trecutul întunecat.

Reclame

Ți-a plăcut? Opinia ta contează enorm pentru mine! îți mulțumesc mult pentru că distribui articolul pe rețelele de socializare!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s