Capitolul 2017 din cartea vieții mele

Ce repede a trecut încă un an. Dacă mă gândesc la cât de tare a alergat acest an, am impresia că doar data din calendar mă face să amețesc și să pic în nas. Dacă mă gândesc la cât de multe s-au petrecut anul acesta, aș zice că a trecut ca melcul. că fix când a durut mai tare, timpul parcă s-a oprit și nu și-a dorit să vindece totul foarte repede – pentru a reîncepe să curgă spre trecutul fără întoarcere.

Dar am adunat atent toate cele bune, cele mai puțin bune, am scăzut momentele în care voiam să renunț și-a rezultat asta:

2017 – an în care-am învățat din greșeli, de la alții și chiar de la propriul suflet și am văzut tristețea din multe forme de răutate!

2017 – an în care soarele încrederii a scos la lumină tot ceea ce este bun: oameni, lecții, amintiri, momente în care-am iertat, în care am spus și mi s-a spus o vorbă bună și m–am simțit împăcată cu mine!

2017  – an în care-am râs și-am plâns, dar am cules lacrimile de pe chipul meu sub formă de promisiuni!

2017 – an în care-am contat: pentru unii mai mult, pentru alții sau mai puțin sau deloc! Și e anul în care am realizat că e perfect în regulă să fie exact așa!

2017 – an în care mi-am dorit să renunț, dar și mai tare mi-am dorit să continui!

2017 – an în care am pierdut ceea ce se vede, dar niciodată încrederea că va fi BINE!

2017 – an în care s-au triat legături, s-au măcinat dureri, au dispărut în bătaia vântului sentimente!

2017 – an în care s-au spulberat unele vise și-au luat naștere altele noi!

2017 – an în care am fost susținută și iubită infinit!

2017 – an în care am câștigat mai mult decât am pierdut, Nimic nu se pierde, totul se transformă! Am înțeles acum că n-am pierdut, ci doar am făcut loc pentru ceva mai bun în viața mea!

2017 – an în care am citit mai puțin decât voiam, dar sunt mulțumită! Va fi mai bine în anul ce vine! E primul an în care am citit atât de puțin în luna decembrie. Doar patru cărți. În 12 luni s-au stâns 86 de cărți despre care sper să scriu și-n anul următor!

2017 – an în care am scris la fel de puțin! Am scris mai mult pentru mine, pentru sufletul meu decât pentru cei din exterior!

2017 – ai fost un an atât de bun! BUN, chiar! Nu ai ezitat să-mi pui la încercare răbdarea, puterea și încrederea. Mi-ai arătat adevărul și clipele în care m-am rătăcit într-un labirint al iluziilor.

2017 – an în care m-am simțit luată pe sus, mereu parcă pe nepregătite. Un an surprinzător, plin de emoții puternice, de miracole și alte cutremure sufletești care m-au amuțit!

2017 – an în care am scris în cartea vieții mele fiecare moment, fiecare durere, bucurie, realizare, oprtunitate, dorință. Și-am semnat fiecare filă cu lacrima recunoștinței!

Capitolul cu numărul 2017 din cartea vieții mele se încheie pe plus. Se încheie cu infinită recunoștință și încredere că am reușit să ies învingătoare din fiecare luptă – chiar dacă nu pare, am reușit să câștig fiecare luptă cu mine și mi-am îmbogățit sufletul cu iubire, putere, încredere și credință în mai bine, mereu în mai bine.

Acest capitol se încheie astăzi cu un mare MULȚUMESC! oferit propriei mele vieți, care a dovedit că mă susține întotdeauna! Se finalizează un nou capitol din cartea în care protagonista este ALTĂ PERSOANĂ – aceeași, dar în cea mai BUNĂ variantă a sa! Se termină o etapă pentru a începe alta.

Un alt capitol – unul nou, se cere a fi scris! E un capitol fascinant – îl simt! Îl aștept! L-am visat! Și îl MERIT! Este un capitol – cel cu numărul 2018 care va fi ”guverat” de iubire, fericire, împlinire, realizări, binecuvântări , lecții și dorințe împlinite. Este um captol în care se va dărui și se va primi, un capitol în care fericirea va fi împărțită, în care prioritățile se pot oricând schimba. 2018 este un capitol care nu se va rușina să surprindă fără să stea la discuții! În capitolul 2018, porți se vor deschide și va năvăli un izvor de surprize care va bucura pe cei din jur!

2018 – E anul meu! E anul dorințelor împlinite!

Realizez acum faptul că în acest articol repetat mult cuvintele: încredere, credință, putere, iubire, fericire, dorințe împlinite. Așa să fie 2018 pentru mine, iar pentru tine.. exact așa cum ți-l dorești!

La mulți ani!

Reclame

12 gânduri despre “Capitolul 2017 din cartea vieții mele

Ți-a plăcut? Opinia ta contează enorm pentru mine! îți mulțumesc mult pentru că distribui articolul pe rețelele de socializare!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s