Altele · Despre mine printre cărți · Ma inspira · Provocare/Tag

Tag: călătorie în lumea tuturor posibilităților

Acum ceva timp – ani lumină, am primit de la Sorina o provocare interesantă, la care eu abia acum reușesc să dau curs.

1. Să presupunem că te-ai reîncarnat şi de-a lungul timpului ai ales diferite identităţi, ce crezi că ai fost ultima dată? Ce meserie ai avut?

Nu știu în ce era/perioadă aș fi trăit, sincer. Poate într-o perioadă în care știam ce este răbdarea, cu ce se mănâncă și cum poți să te bucuri de ea. Există o așa perioadă? Sau poate am trăit într-o lume în care exista răbdarea. Pradam cursuri de răbdare, eram răbdarea întruchipată. M-a cunoscut cineva de atunci?

Cert este că acum, în prezent, răbdarea s-a can terminat. Ei aș! Nu-i bai! Fug după ea până o prind și o mai păcălesc o dată că..e ultima oară. Ne împrietenim mereu.O dăm la pace cumva..

În ce ţară ai fi dorit să trăieşti?

În țara Bucuriei, dar și-a Fericirii. Trăiesc și acum tot acolo, cu gândul și sufletul, dar din când în când țările astea atât de dragi mie, mă alungă de pe teritoriul lor. Dar nu-i nimic, mereu mă întorc, iar ele mereu mă primesc doar cu brațele larg deschise și cu replica: ”A revenit Laura la sentimente mai bune”.

3. Dacă te-ai teleporta pentru o noapte unde ai dori să mergi şi cu cine?

Știu că te-ai aștepta ca măcar la întrebarea asta să zic despre o locație de poveste, dintr-un roman siropos, alături de chipeșul bărbat, ce emană masculinitate prin toți porii, dar nu am să fac asta. Spun doar atât: aș vrea să fiu undeva în România, alături de omul care-mi face inima să bata mai tare.

4. Dacă eşti cititor pasionat, sigur ai abilităţi „speciale”. Te-ai gândit cum ar fi dacă ai avea o şansă infimă şi să pătrunzi în mintea oamenilor pentru a le citi gândurile?

M-am gândit și.. aș vrea și nu aș vrea să pot citi gândurile cuiva despre mine. Dacă e de bine, mă bag. Dar dacă acestea sunt altfel…mai bine, mă lipsesc, nu pentru că sufăr și accept numai complimentele, ci pentru că nu aș vrea să-mi stric dispoziția în fiecare secundă. Privind lucrurile dintr-o altă perspectivă, uneori..chiar ”citesc” gândurile celor din jur, ba chiar și trăirile lor. Cel mai des ”citesc” întregul suflet al omului.

5. În cazul în care ar da norocul peste tine şi ajungi să descoperi Lampa lui Aladdin sau vreo baghetă magică, ce dorinţă ai dori să se materializeze?

Sinceră să fiu, dacă aș putea – bine că măcar pot visa, aș vrea să rog Lampa lui Aladdin, bagheta magică sau Peștișorul de Aur doar atât: să mă ajute să-mi trăiesc viața (mea)m plină de fericire, iubire și binecuvântare, alături de persoana iubită.

Sunt foarte curioasă de călătoria Ancăi Rucăreanu.

 

 

 

 

 

Anunțuri

3 gânduri despre „Tag: călătorie în lumea tuturor posibilităților

Mulțumesc mult pentru faptul că ai citit articolul și ți-ai făcut timp să lași opinia ta sinceră cu privire la subiectul abordat. <3

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s