Citite în 2017 · colaborări · recenzie

#iubire, Oana Calausa

A trecut ceva timp de când coperta unei cărți, care nu-mi spunea nimic – aparent – reușește să mă cucerească. Povestea Gloriei m-a încântat, m-a emoționat, m-a bucurat, dar m-a și întristat. Da, într-un număr redus de pagini, autoarea Oana Calusa a reușit să scrie o poveste – lecție de viață.

Cartea asta nu-i deloc banală, nu-i deloc de neglijat, dimpotrivă! Citind-i îți vei reaminti cât de important este  să crezi că nimic nu e întâmplător în viață, cât este de important să fii bun cu cei din jur, că mereu poți să ajuți, poți face un bine, fără efort, că avem putere, chiar dacă suntem doar oameni.

#iubire, Oana Calusa vorbește despre iubire în toate formele. Spune despre iubirea familiei, despre iubirea necondiționată, despre iubirea care naște pasiuni și rodește în sufletul și corpul femeii îndrăgostite, despre iubirea față de aproapele, despre iubirea pe care o pui în fiecare acțiune a ta, iubirea pentru profesie – dedicarea, despre nevoia de a fi de ajutor, de a dărui și celorlalți din multul sau puținul tău, dar și despre iubirea care apropie, vindecă, schimbă destine, despre iubirea – numită credință – în tot ce este frumos.

Gloria pare un înger coborât dintre stele în viața celorlalți pentru a ajuta, lumina, umple de lumină, bucurie și iubire. Reușește tot ceea ce își propune, este alături de Julius, de sora ei minunată, de Ileana și micuța Maria. Gloria e mai mult decât un înger. Este sufletul pereche pentru cel pe care-l iubește – și pe care nu-l pierde nici măcar atunci când preabuna Gloria trece prin cumpăna vieții sale.

Jacqueline este femeia care știe să se descurce în orice situație, care are încredere în sine, în forța ei, în reușită – reușește să aibă o lume la picioare, este elegantă, sigură pe sine, sigură pe ceea ce face și spune. Femeia ideală, care își pierde încrederea în iubire – asta după ce a fost părăsită și a fost forțată să treacă peste hopurile vieții aproape singură, căci sora Gloria a fost acolo întotdeauna. Nu a mai avut încredere în bărbați, în fiorii dragostei, doar s-a cufundat în muncă și în ceea ce i-a adus succesul pe plan profesional.

Tânăra Jacqueline știa care e rețeta succesului profesional, dar viața privată era goală, lipsită de emoții și bucurii – îl iubea pe micuțul Matei, fiind convinsă că pentru ea nu există iubire, bărbat sau alt copil. Era pățită, iar de atunci era foarte atentă – mai degrabă se lipsea de probleme amoroase, căci nu mai voia să sufere din dragoste.

Până și femeile sigure pe ele, cu un succes răsunător, frumoase și cărora, pare că nu le lipsește nimic, mai au de învățat multe în viață. Învață cea mai importantă lecție, într-un moment aparent nepotrivit, dar pe care nu-l ratează. Învață să ierte și să accepte. Și nu numai atât. Jacqueline înțelege că viață dă tuturor o a doua șansă. Recunoaște ceea ce simte – față de ea și față de Florin, apoi începe să trăiască.

Află cum iubirea oferă o nouă șansă întotdeauna, cu o singură condiție, însă: să crezi în ea!

#iubire de Oana Calusa este povestea scrisă simplu și profund. Pare a fi o poveste simplă, scrisă simplu, cu o acțiune simplistă, dar nimic nu este ceea ce pare. Coperta spune multe, dar emoția dintre coperți.. ajunge fix în suflet. Deschide ochii inimii, nu citit nicio propoziție cu ochii minții și nu judeca ceea ce citești cu mintea. Nu te grăbi să citești. Nu te grăbi să înțelegi mesajul cărții. Nu este o carte pe care să o citești, pe care apoi o arunci pe raftul bibliotecii.

Povestea Gloriei nu doar vorbește despre iubire, vindecare, schimbare, despre suflet, despre aproapele tău, despre salvare, transformare și a doua șansă. Nu vorbește despre o nouă viață, #iubire(a) Oanei Calusa vindecă, bucură, transformă viața cititorului.

În viață ai atâtea șanse câte îți oferi! Dă o șansă cărții #iubire, Oana Calusa și vei avea șansa să aduci un mare plus propriei vieți. Merităm #iubire!

Pentru cei care vor multă  #iubire pot să-i scrie autoarei Oana Calusa.

Mulțumesc mult Oana Calusa pentru exemplarul oferit, pentru o doză generoasă de #iubire cu parfum de primăvară.

Anunțuri

Ți-a plăcut? Opinia ta contează enorm pentru mine! îți mulțumesc mult pentru că distribui articolul pe rețelele de socializare!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s