Carti de Suflet · Citite în 2017 · colaborări · Fictiune · Noutăți · recenzie · Recenzii în premieră

Recenzie în premieră: Te văd! (Urlet în tăcere #2), Marina Neagu

E ceva în atmosferă sau nu știu, dar întotdeauna când îmi place o carte, în loc să se alinieze planetele, să scriu recenzia la foc automat, fix atunci e vid în mintea mea. Fix atunci e lună plină sau mercur retrograd și nu nimeresc niciodată cuvintele potrivite. Nu e ușor nici dacă ți-a plăcut cartea, nicicum nu e floare la ureche. Volumul II din Urlet în tăcere l-am devorat.Dacă nu ar fi fost nevoie să dorm și să mănânc, nu m-aș fi mișcat până nu-l dădeam gata.  Aș fi preferat să amorțesc decât să mă mișc de lângă povestea ce mi-a intrat pe sub piele, iar dacă Urlet în tăcere am iubit-o, Te văd!.. ah, am ajuns să o ador!

Iubesc modul în care a fost scrisă continuarea poveștii dintre Sara și Markus. Totul curge lin, firesc. Nimic forțat, totul complicat de simplu și lipsit de clișee. E o poveste ce te cucerește fără să vrei, sunt personajele pe care le iubești și urăști în același timp.

Dacă vrei să citești cartea ca un simplu observator, nu ai nicio șansă. Acțiunea te va  ”forța” să te implici cumva, să simți, să trăiești intens fiecare situație, fiecare moment de tensiune maximă. Fiecare pagină te va ține în tensiune, te va măcina de dorința de a afla mai repede totul, de a citi până la ultima pagină..cu viteza luminii. Mintea se va bloca pe anumite pasaje, iar întrebările nu îți vor da pace, nu te vor lăsa să citești. Dar curiozitatea nu va dormi deloc!

Am avut parte de o groază de momente care mi-au adus frica în fiecare oscior, mi-a făcut să tremure până și inima în piept. Am avut momente în care am simțit că nu pot respira, că nu pot continua lectura, dar curiozitatea de a afla cum te termină totul, a câștigat mereu – era precum un leu în cușcă.

O iubesc pe Marina Neagu pentru ușurința cu care se simte că a scris Te văd! O iubesc pentru modul natural în care mă cucerește și mă ține lipită de cartea pe care o scrie. O iubesc pentru modul în care reușește să mă determine să-i trăiesc fiecare poveste – unică, spumoasă, tăioasă – totodată pansament pentru angoasele mele. O iubesc și nu știe cât de multe face pentru mine, cât de multe îmi dăruiește, cum mă scoate mereu din ceața gândurilor, cât de rapid îmi injectează adrenalină în vene.

Când Te văd! a devenit Te strig! din cauza surprinderii și a emoției, iar inima mai avea puțin și ieșea afară din gâtul prins în pioneze, am știut că am în fața ochilor  o carte minunată, care mă face să simt, să trăiesc; care a reușit să-mi transmită fiecare emoție multiplicată de  zeci de ori  Când inima mea era cea care urla, dar nu în tăcere, că nu mai poate cu atâta tensiune, schimbări bruște și durere – pe care am simțit-o în interior, am știu  că romanul Te văd este condensat și intens în trăiri, emoții și evenimente – care au sfârtecat în sufletul meu. Te văd! a intrat rapid în inima mea  cu un scop: să mă elibereze  de unii demoni care erau ascunși în cel mai ascuns și întunecat ungher al sufletului pansat de sute de ori.  Când durerea a fost asurzitoare și mi-aș fi dorit să strig la oricine ”Nu o mai chinui atât! Oprește-te” , în fața ochilor nu am avut doar o carte, ci un scenariu de film. E fantastică!

Te văd! mi-a plăcut mai mult decât Urlet în tăcere. Mi-a plăcut că l-am simțit ca fiind doza de bine când îmi îngheța respirația, oaza de răcoare când îmi fierbea sângele, liniștea și momentele de respiro când inima îmi cobora din gâtul amorțit.A fost cel care mi-a ras gândurile de negativitate, trăirea de griji, inima de frici.

Aș putea să spun că a fost mult prea scurt, dar crede-mă că este plin de acțiune, e plin cu de toate – care mi-au plăcut, mi-au adus zâmbetul pe chip, lacrimi în ochi și m-au făcut să reacționez de fiecare dată – fără să mă gândesc prea mult la consecințe, sunete sau părerile celor din jur. Am reacționat verbal fără să-mi pese că sunt..sau dacă sunt auzită.

Sara și Markus nu pot sta departe unul de altul. Pașii îi aduc fața în față de fiecare data când ea spune că nu mai vrea să audă de el. Sunt diferiți, sunt opuși, iar contrastele se atrag. Sunt suflete pereche – ce nu pot sta niciodată despărțite. Dar care sunt despărțite nu de viață, ci de… piedici, gelozii și secrete.  Destinul îi aduce aproape, iar sentimentele lor sunt legătura pe care nimeni și nimic nu o poate distruge.

Totul e așa de intens și rapid, totul își dă fiori, te încântă, te macină mărunt, te face curios, te determină să-ți rozi unghiile de nerăbdare. E surprinzătoare autoarea, cartea, povestea, personajele, evoluția tuturor.

Nu pot să citesc o carte în care mi-e imposibil să fac anumite comparații cu viața de zi cu zi. Nu pot citi o carte din care nu am nimic de învățat, care nu-mi transmite nimic, care nu mă emoționează, nu mă stoarce de energie, iar apoi îmi pompează și mai multă viața în întreaga ființă. Nu pot citi o carte doar de dragul de a citi. Citesc mereu cu un scop, iar scopul e mereu emoția pe care mi-o produce și ceea ce mă face să simt atunci când citesc.

Apoi, după ce te vei liniști, trebuie să înțelegi că cele mai frumoase povești de dragoste se nasc din inimile rănite. Din acele inimi ce au cunoscut durerea, dar care au refuzat să îi cedeze. Au învățat din ea, au încercat apoi să se vindece și au mers mai departe, luptând pentru ceea ce doresc.

Știi? Noi oamenii ne naștem orbi, cu suflet orb. Rămânem orbi până într-o zi, când sufletul începe să vadă. Sufletul vede clar doar ceea ce trebuie să vadă, doar ceea ce are nevoie să vadă. Și doar o singură dată vede clar pe cineva. . Sufletul omului vede clar doar un singur suflet – sufletul pereche.

Te văd! este precum un salt cu parașuta. La început ești încântată de curajul tău, apoi te cuprinde teama. Când ești sus – aproape gata de salt, vrei să renunți, dar o parte din tine nu te lasă, motiv pentru care tot cauți în interior motivația inițială, o doză de curaj și nebunie pentru a continua. Sari! Și acolo..în câteva secunde se întâmplă totul, iar atunci când e gata, ai lua totul de la capăt.

În Te văd! Sara afla adevărurile care au dus-o mereu pe căi greșite, la decizii greșite. Află mai multe despre Markus și restul oamenilor care o înconjoară. Este pusă față în față cu temerile ei cele mai mari și întotdeauna trebuie să facă față situațiilor complicate, durerilor, terorii. Este influențată,urmărită, rănită, folosită, ascunsă. Toate acestea o sperie, dar o și întăresc, o dor, dar o și călesc, o rănesc, dar o fac și puternică – o pregătesc mereu pentru ceea ce urmează.

Dar oare ce urmează? Cine o iubește și cine-i vrea răul Sarei? Cine o vrea aproape și cine vrea să dispară din realitate? Cine-i face rău și cine o salvează întotdeauna?Oare vor reuși să învingă răul pentru a împlini destinul?

Nu e ceea ce pare, scenariile vor pica, fiorii te vor cuprinde, surpriza te va bucura, iar finalul te va lăsa mască. Totul e simțit la intensitate maximă!

Ai putea face față terorii, gândului că ești responsabilă, și de tine depinde viața cuiva sau poate chiar a tuturor? Ai putea să te gândești la tine știind că ești vinovată pentru tot ce se întâmplă, pentru haosul, neliniștea și dispariția oamenilor? Ai putea trăi mereu cu frica și sentimentul că nu ești niciodată singur, că ești urmărit și vânat de forțe cărora nu le poți face față? Ai merge mai departe sau ai ceda, chiar dacă asta înseamnă să-ți calci pe suflet, să distrugi tot ce e în interiorul tău mai valoros decât un diamant strălucitor?

Un roman scurt, dar pe care-l simți ca fiind de 1000 de pagini pline cu emoții pure. Un roman intens, care te ține încordat precum un arc pregătit oricând să sară și să-ți provoace o stare de euforie. Un roman care nu doar că te vede pe interior, dar te simte și face din tine ce vrea, pentru că știe că nu vei mai fi niciodată la fel.

Când citești cartea nu ai nevoie de rugăciuni, ci de tărie de caracter, de dorința de a trece prin tot, de a simți tot, de a spune Te văd!  Și te simt ca făcând parte din mine. Ai nevoie de aer, de siguranța intuiției tale.

Precomandă Te văd!, de Marina Neagu pe pe site-ul Editurii Quantum!

Mulțumesc mult, autoarei Marina Neagu pentru oportunitatea de a citi Te văd! Mulțumesc pentru încrederea pe care ai avut-o și o ai în mine! Și apropo, să știi că TE VĂD din ce în ce mai bună!

 

 

 

Anunțuri

8 gânduri despre „Recenzie în premieră: Te văd! (Urlet în tăcere #2), Marina Neagu

  1. Multumesc din suflet, draga mea!
    Recenzia ta m-a lasat fara grai.
    Lots of hugs!😘

Ți-a plăcut? Opinia ta contează enorm pentru mine! îți mulțumesc mult pentru că distribui articolul pe rețelele de socializare!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s