Nu am mai avut răbdare și am devorat fără urmă de regret noua carte semnată Marina Neagu. În timpul lecturii, Facebook-ul urla, dar nu în tăcere, în legătură cu acest prim volum din romanul așteptat de iubitorii de literatură română contemporană, dar și de cei care au citit Frumuseți monstruoase.

Și eu am așteptat cartea cu sufletul la gură, și am citit-o, neștiind că povestea îmi va pătrunde în suflet după câteva zeci de pagini. Autoarea a știut cum să creeze o poveste care să mi se bage pe sub piele. Astfel, am devenit dependentă de poveștile unice scrise Marina Neagu. Nu exagerez, dar poveștile ei sunt antidot pentru stările mele de tristețe, pentru durerea și îngrijorarea mea. Antidotul ”Marina Neagu” pătrunde în corp, în suflet și în mintea cititorului – o face fără ca el să simtă ceva special, fără ca el să sesizeze imediat schimbarea, fără ca el să simtă faptul că este ceva în neregulă. Dependența se instalează pe nesimțite.

Dacă dependența de scrierile Marinei Neagu este ”periculoasă” rămâne de văzut.  Sincer? Cred că totul devine pericol în ziua în care nu o să mai ai ce citi. În ziua în care nu vei mai citi nimic scris de către Marina Neagu..va fi imposibil de suportat.

Eu una mă declar fericită pentru faptul că am devenit dependentă și declar aici: Nu vreau să mă vindec niciodată de această dependență, căci nu există dependență mai plăcută decât lectura. Dependența de lectură declanșează instant hormonul fericirii.

O carte foarte bună te determină să vorbești despre ea fără să obosești, fără să te plictisești. O carte foarte, foarte bună rămâne mereu aproape pentru recitirea ei este obligatorie.

Mă bucur mult că nu m-am lăsat ”coruptă” și am rezistat. Tentația a fost imensă, dar tot au ajuns la mine anumite păreri. Pe parcursul lecturii nu am citit nici măcar o recenzie, dar toți cei care terminaseră de citit, se declarau fericiți pentru faptul că au citit noul roman, erau și mai fericiți că urmează o continuare, dar erau uimiți de finalul cărții.

Finalul nu este trist și nici nu trebuie să dezamăgească pe nimeni. De ce să fii dezamăgit de un final care-ți promite continuarea poveștii? De ce să fii uimit de finalul care-ți promite că vei citi un nou volum. Cum să fii mirat de finalul care te face curios, care te pregătește pentru ceea ce urmează? Dacă finalul era altul, continuarea nu ar mai fi fost posibilă, curiozitatea cititorului s-ar fi oprit acolo, iar imaginația lui ar fi intrat în sezonul rece, de hibernare.

Dacă cititorul ar fi aflat totul, unde ar mai fi fost curiozitatea lui? Dacă el ar fi primit toate răspunsurile, își mai adresa el întrebările care să-l ajute să afle adevărul? Dacă povestea l-ar fi dus pe calea simplă, dacă l-ar fi ajutat să descopere toate misterele, dorința cititorului ar fi amorțit citind cuvintele.

M-am bucurat enorm că primul volum din Urlet în tăcere s-a finalizat exact așa cum nu mă așteptam, căci odată cu ultima pagină, m-am trezit gândindu-mă la volumul al doilea. Da, deja îmi fac scenarii și mă gândesc la propria mea continuare. Și mă întreb: oare continuarea mea va semăna câtuși de puțin cu continuarea Marinei Neagu? Ei… vezi? Eu am la ce să mă gândesc până apare volumul II.

Mă cunoști deja (sper). Știi că nu o să-ți spun mare lucru din acțiunea cărții, căci fiecare reacționează diferit. Fiecare simte diferit și percepe mesajul cărții  exact așa cum trebuie și are nevoie în acel moment. Nici nu o să-ți spun că merită să citești cartea, căci motivele mele diferă de ale tale, fiecare având propria motivația pentru care citește, sau nu o carte.

Mi-am dorit să citesc Urle în tăcere pentru a simți din nou emoția din spatele cuvintelor scrise pe hârtie, de a simți sufletul autoarei pus pe hârtie. O hârtie ce prinde viață sub condeiul interior a unui suflet ce dăruiește din sine și altora.

Mi-am dorit să o cunosc și mai bine pe autoarea Marina Neagu și să simt și mai bine sufletul acesteia. La începutul poveștii am recunoscut-o pe Marina Neagu din Frumuseți monstruoase, atunci când mă pregăteam pentru o lectură relaxată, ușoară și frumoasă. Cam asta mi-a fost senzația încă de la început.  M-am înșelat..încă de la început.

Urlet în tăcere este frumoasă, foarte frumoasă, dar relaxantă și ușoară… nu aș zice! Începutul te bagă într-un labirint. Te duce în eroare și crezi că evoluția va fi una lină și sigură.

Odată ce începi să citești, repet, intri într-un labirint, te duce prin toate cotloanele minții, te plimbă prin toate culoarele emoțiilor firești..sau nu. Emoțiile devin un dans complet, dificil și diferit, dar și foarte greu de ținut în frâu sau imposibil de ascuns.

Mi-a plăcut enorm. Îți spun asta ca să fii sigur de faptul că mi-a plăcut. Nu doar mi-a plăcut, m-a transformat, m-a condus spre răni interioare, spre fobii și temerile mele. Mi-a arătat că nu sunt ciudată pentru că mă tem.

Am găsit personaje complexe, curajoase, deloc superficiale, puternice și determinate, cu o atitudine de luptători neînfricați, cu dorința de răzbunare a răului și eliberare a celor care nu sunt vinovați. O poveste unică în care iubirea luptă să învingă, să iasă la lumină, să salveze. Este o poveste plină de sensibilitate, de suișuri și coborâșuri, cu o multe schimbări de direcție. Totul este creionat perfect de Marina Neagu, o autoare sigură pe sine, dar se bazează pe personajele cărora a avut curajul să le dea viața și să le lase să se manifeste și să-și îndeplinească misiunea în carte.

Marina Neagu a oferit cititorului o călătorie de neuitat, o călătorie, care pentru mulți, dar și pentru mine va rămâne unică și mereu vie. E o călătorie transformatoare, în care este absolută nevoie de centura de siguranță – care să protejeze cititorul de impactul puternic pe care îl pot avea emoțiile trezite la viață de o asemenea poveste –  mereu dinamică.

O poveste emoționantă care pe mine m-a marcat, iar în interior a lăsat urme adânci. O poveste medicament, care a dus la exorcizarea minții și sufletului meu. O poveste pansament, în care m-am regăsit – cumva, pe undeva…

Vei citi cartea cu sufletul la gură, te vei întreba și îți vei dori să găsești răspunsuri sigure și clare în rândurile cărții. Vei afla răspunsuri, vei dezlega o parte din mistere. Dar doar dacă vei citi cu atenție. Ups! Am zis citi? Nu! Nu! Nu trebuie să citești nimic. Trebuie să simți și să trăiești povestea.

Vei simți fiori, te vei implica alături de personaje în poveste, în luptă, în aflarea adevărului, iar la un moment dat, îți vei dori să devii salvatorul personajelor, dar și să-i ajuți să treacă peste muntele de piedici din calea evoluției, a descoperirilor e îi poate salva sau le poate oferi răspunsuri sau soluții.

Este o carte în care iubirea joacă rolul principal?

Răspunsul este… Eh! Chiar credeai că-ți spun? Nici gând! Dar vei afla singur răspunsul foarte repede dacă citești cartea, normal. Indiferent de răspunsul pe care îl vei găsi, tu vei simți iubirea cu fiecare pagină citită, vei simți iubirea ca spinul celui mai frumos trandafir rosu, parfumat și catifelat. Vei simți cât de mult bine, dar și rău poate face iubirea. Vei simți și vedea în ce anume se poate transforma iubirea, dar și până unde rezistă aceasta în fața pericolelor, a adevărului și în fața dorinței ce arde pe interior.

Poate iubirea salva? Sau poate  acest sentiment să înfunde, să trântească la pământ pe cel pe care  l-ai fi putut urma și cu ochii închiși? Este iubirea oarbă. Este ea mai puternică decât toate celelalte forțe ascunse?

Povestea te ține pe jar, te poartă fără pic de remușcare pe drumul agonie-extaz de nenumărate ori, pe întoarce și poartă prin necunoscut, te ridică și te pune la pământ, te izbește de cele mai cumplite trăiri, te umple de emoții. Și… Și face sufletul să plângă, să urle de neputință, iar ochii îi umple de lacrimi, lacrimile durerii izvorâte din interior.

Da, am plâns! Nu din cauza cărții, ci din cauza a ceea ce a reușit povestea să facă și să scoată la suprafață. Mi-a plăcut. De citit și recitit. O carte ce merită o continuare, dar nu doar una.

Merită, clar! Merită mai mult decât paginile unei cărți. Merită o ecranizare! Na, că am zis-o!

Mulțumesc mult autoarei Marinei Neagu pentru poveste și emoții, lacrimi și eliberare. Mulțumesc mult editurii pentru încredere și dăruirea acestor cărți minunate, ce trăiesc doar în mâna cititorului.

Nu am urlat în tăcere, nici măcar în interior, căci am încredere în autoare, dar am avut ochii cât cepele de fiecare dată când aș fi vrut să urlu, să cert sau să pocnesc personajele.

Poți cumpăra Urlet în tăcere (1), Marina Neagu de aici, la un preț foarte bun, de neratat. Lectură plăcută!

Un gând despre “Recenzie Urlet în tăcere (#1), Marina Neagu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s