Am tot văzut cartea, dar nu știam nimic despre subiect. Nici măcar opinii ale cititorilor nu ajunseseră la urechile și în ochișorii mei, dar mi-am dorit să o citesc din mai multe motive: literatură română, autor român, editură relativ nouă, copertă interesantă, dar și decizia mea de a nu mai judeca nici o carte fără să o citesc înainte. Am primit cartea spre recenzie de la autorul Andrei Cioată, iar pentru asta nu pot decât să mulțumesc! De asemenea, îi mulțumesc lui Andrei pentru cuvintele frumoase pe care mi le-a scris pe prima pagină a cărții.

Dedicație Toate sfârșiturile sunt la fel, Andrei Cioată

Am început să citesc această carte cu entuziasm și dorința de a descoperi un suflet și un condei interior. Am găsit o poveste interesantă și un autor cu un potențial imens, cu un condei frumos, ce promite foarte multe povești ce vor lua suflul cititorilor.

Am citit repede prima parte a cărții, crezând că am în față o carte ușurică, pe care o voi termina în câteva ore. Cu cât citeam fiecare pagină, lectura devenea tot mai dificilă. Motivul avea să-l descopăr mult mai târziu, după o pauză de lectură de câteva zile.

Am citit primele 86 de pagini și m-am oprit. Este partea care mi-a dat ceva bătăi de cap. Mi s-a părut și încă o consider cea mai dificilă parte pentru că are o încărcătură emoțională foarte mare, iar pe mine m-a aruncat în cel mai îndepărtat colț al sufletului. Primele 86 de pagini prezintă povestea lui Andrei și a familiei sale, care trece prin schimbări majore, schimbări dureroase, care va dezbina oarecum familia. Totul va duce la destrămare și la distanțarea fiului și a mamei. Mama și fiul s-au distanțat unul de altul, dar s-au distanțat și de propriile persoane, iar asta va instala în viețile lor durerea, singurătatea, căutările ființei printre rămășițele trecutului., întrebările fără răspuns.

Mama rămâne singură, Andrei pleacă în căutarea propriului sine, poate pentru a-și arăta supărarea ce îi umple inima, poate din neputința de a o schimba – pe mama, situația în care trăiesc, dar și din nevoia de a umple golurile interioare. Poate din nevoia de a descoperi iubirea de sine și față de ceilalți, pentru a-și recăpăta puterea de a ierta și de a o lua de la capăt. Poate din toate motivele spuse mai sus. Poate din altele. Dar totuși…imaginea părăsirii mamei, distanțarea, tăcerea, scrisorile lui, ale mamei.. Toate acestea au avut un impact emoțional foarte puternic asupra mea. M-au ”terminat” emoțional. Și era cât pe ce să nu mai reiau lectura, să abandonez cartea.

Și ca să nu o abandonez de tot, am decis să fac o pauză, până îmi revin emoțional.

Romanul Toate sfârșiturile sunt la fel este unul în care abundă informația, situațiile limită, durerea și drama, transformări interioare profunde, lacrimi, regăsire, boală, dorință, lipsuri și nevoia acută de iubire.

Povestea nu este rea, nu e greoaie – deși prima parte a fost extrem de dificilă pentru mine. E interesantă perspectivă, este interesantă claritatea cu care autorul reușește să creioneze emoțiile în imagini și imaginile în emoții pure. Este doar o carte scurtă – ca număr de pagini, dar fiecare pagină conține foarte multă informație. Am remarcat plăcerea și atenția tânărului autor pentru detalii.

După prima parte care a reușit să-mi pună puțin sufletul la încercare, să nu care cumva să crezi că e cu fericire, lapte, miere și dulceață. Nu, nu este. Decât într-o foarte mică măsură. Partea frumoasă o reprezintă faptul că Andrei pleacă din casa lui B, renunță și la Irina – cea alături de care iubește, simte, trăiește și se împacă cu mama sa.

Însă bucuria asta, durează prea puțin, căci o nouă lovitură avea să mă zguduie din temelii. Imaginea cu Andrei într-o rezervă de spital, imaginea lui Andrei primind vestea cumplită, imaginea celor doi – mamă și fiu zdruncinați de o nouă realitate dureroasă, imaginea tânărului și a deciziei de a nu interveni, de a nu știrbi deloc realitatea lui.

Trist, dureros, chinuitor…

Finalul se vrea mai liniștit, dar și el e la fel de tulburător pentru mine. Cu imaginea morții în fața ochilor, cu un suflet ce se chinuie pe sine până în ultima clipă, deznădejdea, tristețea, durerea, refuzul, singurătatea urlau între rânduri și în urechile mele. Dar ai ales, cu nevoia mea de a ajunge la final – unde am tot sperat că se va întâmpla ceva. Ceva ce va schimba totul: toată povestea, destinul personajelor, să se schimbe ceva, să mi se șteargă din ochi și din suflet toate acele răni.

Cartea s-a terminat, povestea însă a rămas undeva într-un colț de Univers, iar rănile. Se deschid când ar trebui să se vindece.

E o carte bună, e scrisă frumos, dar nu este pentru oricine. E prima carte căreia nu știu cu cât să o notez. Nu regret că am citit-o, căci

personajul Andrei m-a ajutat să-l cunosc mai bine pe autorul Andrei Cioată. Să citesc mesaje atent poziționate printre rânduri.

Aștept să citesc următoarea poveste, următorul roman, Andrei.  Felicitări pentru reușita de a scrie și de a publica! Și încă o dată: mulțumesc pentru faptul că mi-ai dăruit cartea ta.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s