sufletul - o carte deschisaSufletu-mi este cartea cu cea mai frumoasă copertă, iar în paginile ei mi se transcrie întreaga viață – în cuvinte deloc banale, căci le simt, înainte de orice: înainte să le transcriu și să te las să deschizi paginile cărții, care până acum ceva timp a fost mereu închisă pentru ceilalți. Dacă vei citi, vei descoperi  momente de răzvrătire, de lacrimi, supărări și foarte multe întrebări fără răspuns.

Vei simți emoția pură, vei învăța lecții și vei găsi foarte multe șanse, dar și încercări de a deveni întotdeauna cea mai bună variantă a mea. Îmi vei cunoaște  motivele pentru care sunt mereu recunoscătoare, de ce acum zâmbesc în fiecare  clipă, chiar și atunci când sunt tristă, de ce plâng uneori – de bucurie sau tristețe.

Vei da peste  dorințe ascunse și neîmplinite, secrete bine păstrate în trecutul umbros, prietenii și etape deja încheiate Totul stă scris în mine, iar eu sunt o carte vie, ce continuă să se scrie, să simtă și să trăiască. Asta sunt eu, iar tot ce sunt eu mă reprezintă cel mai bine. Trecutul îmi este prieten și datorită lui pot acum să vorbesc despre mine – despre cine am fost și cine sunt, dar mai ales despre cum m-au ajutat cărțile să devin ceea ce sunt și cine sunt astăzi.

Nu am modificat nimic, nu am corectat, nu am șters nici o fază din trecutul meu. N-am rupt nici o filă din cartea celor 29 de ani de viață. Nu am ascuns nimic, nu am aruncat nimic. Totul e încă în cartea în care acum adaug file pline cu de toate: lecții, iubire, zâmbete, armonie, încredere.

Sunt autorul vieții mele și îmi pun întotdeauna sufletul pe hârtie să devină carte vie, iar scrierea cărții care va trăi veșnic este motivul pentru care trăiesc. Și mă bucur pentru faptul că trăiesc și am șansa să las ceva minunat și valoros în urma mea. Să se știe că am trecut prin lumea asta și că nu am ținut umbră pământului degeaba.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s