crux publishingNu știu dacă mai este de actualitate campania lansată de Editura Crux Publishing, dar vreau să cred că această campanie ”Citește românește #trăieștefantastic” a fost, este și va fi mereu actuală și va avea mereu nevoie de susținere. Chiar dacă nu am scris un articol în momentul în care această campanie era în plină desfășurare, vreau să-mi arăt susținerea față de editură, de lectură, de campania care susține literatura și autorii autohtoni.

Am citit o groază de articole care susțineau campania mai sus amintită și majoritatea subliniau faptul că susțin se citește încă literatură română, că mai există și astăzi literatură română de calitate. Am apreciat toate articolele pe care le-am citit, nu pentru a da bine sau a crește în ochii cuiva, ci pentru că sunt total de acord cu afirmațiile făcute în toate aceste articole.

Mă bucură enorm faptul că tinerii citesc, de faptul că literatura română din prezent le-a trezit interesul, i-a captivat și cucerit. Mă bucură și mai mult faptul că nu este deloc adevărată supoziția multora: aceea conform căreia în România lui 2015 nu se mai citește deloc.

Mă bucură și mai mult faptul că avem edituri care promovează doar autorii noștri sau promovează foarte mult literatura română și autori care merită să fie descoperiți, promovați, citiți, susținuți și iubiți de către public. Da, am descoperit și Editura Crux Publishing! Are câteva titluri care mi-au atras atenția de prima dată, iar atunci când voi avea ocazia voi citi cărțile fără să mă gândesc de două ori!

Herg BenetTrebuie să-ți recunosc faptul că am mulți prieteni – autori, iar asta mă bucură mai mult decât pot exprima în banalele cuvinte. Recunosc și faptul că am citit anul acesta foarte mulți autori români și mai am foarte multe cărți scrise de prieteni -autori care își așteaptă rândul, își doresc să fie citite. Abia aștept, căci simt și știu că avem oameni valoroși, autori minunați, iar eu prieteni deosebiți.

Îți recunosc foarte sincer și faptul că editura preferată în materie de literatură română și autori autohtoni este Herg Benet, editura unde au publicat și publică cei mai apreciați și discutați/criticați autori de la noiȘ Cristina Nemerovschi, Theo Anghel, Simona Stoica, Lavinia Călina, Lina Moacă, Cristina Boncea, Radu Găvan etc . Iar pe mulți, care-mi sunt și foarte dragi, i-am citit și îi voi citi. Pe ei i-am citit și m-au câștigat doar scriind. Pe ei i-am susținut și îi voi susține mereu.

Știu că am mai scris o mulțime de articole cu și despre Herg Benet și mai știu că mulți cred că sunt plătită de către editură să le aloc atâta spațiu pe blogul meu. Și deși am spus clar faptul că nu lucrez pentru Herg Benet încă se mai trăiește cu impresia că sunt plătită foarte bine ca să le fac reclamă, să-i promovez. Dacă nu se vrea adevărul meu, atunci să se trăiască după unul inventat. Nu e treaba mea. Iar dacă vreodată o să ajung să îmi împlinesc visul și voi lucra pentru o editură, voi anunța personal, căci va fi un motiv de bucurie și mândrie pentru mine. Nu am nici un motiv să ascund o realizare atât de mare.

Susțin toți autorii români! Îi citesc pe toți cei pe care am ocazia să-i citesc și vorbesc despre literatură română, cărți și autorii lor autohtoni de câte ori am ocazia. Îmi face plăcere și mă bucură să promovez literatura și autorii de la noi, indiferent de editura la care au publicat, fie că vorbim de Herg Benet, de Crux Publishing sau oricare altă editură la care publică autorii de pe meleagurile noastre.

Acuma serios! Dacă aș primi bani pentru promovarea literaturii române aș câștiga bani frumoși. Promovez cu plăcere, cu drag și încredere că și noi avem valori în țară, că și la noi calitatea în literatură primează și contează cel mai mult. Promovez pe oricine. Oricine mă atrage și mă încântă cu penelul interior personal

Poate că nu a fost un articol în care să-mi arăt susținerea, ci unul în care să elucidez marele mister.  Poate că trebuia să scriu mai mult despre literatura română, dar simțeam nevoia să clarific și acest aspect.În prezent nu lucrez pentru nici o editură de la noi. Repet, visul mi se va îndeplini, se va afla!

6 gânduri despre “Citește românește!

  1. Laura, lasa lumea sa vorbeasca, daca nu au altceva mai bun de facut.Stii, ne-am invatat sa punem etichete fara sa cunoastem adevarul in esenta lui.Si noi promovam carti de la diverse edituri, scriem recenzii (carti cumparate de noi), si nu ne plateste nimeni. O facem pentru ca vrem , pentru ca ne place. Asa ca , nu te mai supara, vorbesc cei care nu au cunostinta de cauza.🙂

  2. Sa nu exageram. Ai uitat sa mentionezi multe edituri care publica autori romani: Editura Max Blecher, Casa de pariuri literare etc. Prima dintre cele mentionate a publicat volume literare excelente (a se vedea: T.S Khasis, Radu Vancu).

  3. Nu am zis că nu mai există edituri care publică autori români, nici nu am susținut faptul că nu mai exist pe piața românească edituri care publică romane foarte, foarte bune ale autorilor autohtoni. Mulțumesc pentru comentariu.

  4. Campania #traiestefantastic este in plina desfasurare! Asa ca multumim pentru mentiune, pentru pasiunea ta si pentru ca esti unul dintre acei oameni minunati care citesc literatura contemporana romaneasca! Te asteptam pe site pentru cartile Crux cand vrei tu!😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s