Coperta-Oameni-ingeri-si-demoni

Cum am decis să-i primesc în viața mea  pe Will și Lilly

Era o seară banală în care hoinăream pe Facebook și priveam ce mai scrie lumea pe acolo, când.. ceva se schimbă, căci îmi apare în fața ochilor o copertă (cea din dreapta), ce se bucura de multe like-uri și comentarii – toate pline de energie și entuziasm. Am citit tot și-am zis ”încă o carte bună, se pare”. Deși am rămas cu gândul la ea și la cele două aripi (cred) de pe copertă, am evitat să-mi ascult instinctul și să o cumpăr în secunda următoare.

Am revăzut cartea două – trei zile la rând și tot îmi repetam era ”într-o zi va fi a mea”. Și-a fost. Chiar dacă mi-am cumpărat-o doar în format electronic, din păcate. Am cumpărat-o în momentul în care curiozitatea nu a mai rezistat și a dat pe-afară, când multe voci nu mai conteneau să o laude și să scrie peste tot cât de faină e.

Era a mea, dar am amânat întâlnirea cu ea.

Deși mi-am cumpărat-o, am adăugat-o pe kindle și mi-am văzut mai departe de lecturile mele restante, dar gândul îmi era la ea și la cât de frumos a intrat cartea și autoarea ei în viața mea. Mereu îmi spuneam că după ce termin cartea pe care o citeam în acel moment mă voi apuca de Oameni, îngeri și demoni, dar mereu apărea o altă carte și îmi amânam întâlnirea cu acest roman.

Având cartea în format electronic, nu am fost curioasă să văd câte pagini, dar îmi imaginam câ nu re mai mult de 300, poate 350. Am aflat numărul  de pagini abia când m-am hotărât să citesc cartea. Mi-a stat inima. M-au speriat cele câteva sute, dar am zis ”Laura, dacă termini cartea asta înainte să te termine ea pe tine, ești tare!”

Ideea finală

Am lăsat-o să aștepte, iar atunci când m-am decis să o trec pe lista cărților citite… ei bine atunci.. nu mai voiam să se termine. aș fi făcut orice să mai lungesc paginile, să fac o magie și să mai apară de nicăieri cel puțin 300 de pagini.

Acum visez la volumul doi al romanului Oameni, îngeri și demoni sau la o altă carte minunată semnată de Lina Moacă. Am vreo șansă? Nu știu, dar știu sigur că am găsit modalitatea perfectă să citesc mai multă ficțiune și mai mulți autori români. Modalitatea e simplă și frumoasă. Se numește Editura Herg Benet!

Mesaj pentru Editura: Mulțumesc pentru faptul că mi-ați dăruit autori români valoroși și prieteni care să merite susținerea mea necondiționată. Mulțumesc pentru faptul că m-ați determinat să iubesc literatura română contemporană de calitate. Felicitări pentru fiecare realizare!

oameni-ingeri-si-demoni-300x300

Nu te aștepta la detalii, nici măcar la o recenzie să nu te aștepți. Nu va fi nimic din toate acestea. Dar nu voi ezita vreo secundă să-ți spun cât de mult mi-a plăcut .

Iubesc fiecare imagine desenată de imaginația autoarei, iubesc fiecare emoție, fiecare trap al inimii, fiecare stop de iubire strecurat în poveste, fiecare confuzie, fiecare emoție, fiecare tablou întunecat, fiecare oftat.

Iubesc fiecare emoție, fiecare grijă a personajelor cu care mă asemăn foarte mult. Iubesc stilul Linei și modul ei original și subtil de a transmite emoția și de a o crește în intensitate fără ca cititorul să nu facă vreun efort.

O iubesc pe Lina, căci a știut foarte bine să mă cucerească cu o poveste simplă, dar intensă, plină cu de toate. O iubesc pentru că m-a determinat să trec de la o stare la alta: de la ras, la îngrijorare, furie, supărare, calm, încredere, lacrimi.

Iubesc autoarea! O iubesc pe Lina pentru faptul că a scris o carte vie, o carte pe care am ajuns să o simt și să o trăiesc. Am trăit fiecare pagină alături de personajele foarte frumos scoase în evidență, am fost în fiecare loc perfect nuanțat cu ajutorul cuvintelor.

Îți recomand romanul Oameni, îngeri și demoni. Ți-l recomand și vei uita de timp și de cele 712 pagini care au tendința să sperie. Eu te încurajezi să nu ratezi un roman perfect. Perfect pentru orice cititor cu pretenții. Perfect pentru o ecranizare de succes.

Până la ecranizare, până la o continuare sau la o altă carte scrisă de Lina Moacă, cumpără și citește cartea alături de care vei trăi intens fiecare minut.

Mulțumesc Lina! Mulțumesc pentru faptul că ai apărut în viața mea cel mai frumos mod cu putință: scriind o carte!

5 gânduri despre “Oameni, îngeri și demoni, Lina Moacă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s