bookMă refer la taxa pe cultură. La mult discutata taxă, timbru sau cum s-o numi el, căci la nume și luat bani se pricep majoritatea, dar la schimbat, în bine, promovat și oferit… prea puțini. Pe cuvânt că am ajuns să trăim în România și asta ne costă toți banii pe care îi avem.

Nu am să comentez nimic, căci au făcut-o alții. Nu am să comentez nimic, căci nu sunt scriitor (acum mi-a pierit și pofta să mai public din scrierile mele), nu sunt actor, pictor sau altceva. Din această postură nu pot să zic nimic, dar din prisma unui consumator, a unui om ce trăiește în țară asta, chiar nu pot să fiu indiferentă.

Știu că e nevoie de bani. DA! Cultura are nevoie de bani, cultura românească merită promovată, dar promovarea ei nu se va reuși niciodată așa. Nu vom reuși să promovăm valorile și să încurajăm tinerele talente, cerând și mai mulți bani, taxând că doar cultura și aerul au rămas netaxate.

Unde ajunge această taxă?

Parcă deja aud:

La Ministerul Culturii și va fi folosită pentru promovarea acestui domeniu.

Hai nu zău! Nu aș vrea să intru prea tare în domeniul care nu mă pasionează de nici o culoare – politica, dar dacă această taxa de 1 leu va fi folosit pentru asta, așa cum taxele, multele taxe plătite pentru mașini, ajung să fie folosite pentru autostrăzi. Așa va fi? Nu sunt eu pesimistă de felul meu, dar în acest caz nu pot fi nici foarte optimistă. Îmi pare rău că nu pot fi la fel de optimistă ca cel care a propus aceasta taxă.

EreaderSunt de acord cu această taxă!

Sunt de acord cu ea doar dacă acest biet leu va ajunge în mâna autorilor, actorilor, pictorilor, sculptorilor etc. Doar atunci voi fi de acord cu taxa pe cultură! Doar așa văd eu o încurajare a culturi, a scriitorilor și al celorlalți care au ales să facă țara asta mai frumoasă, țară pe care unii au ajuns să o urâțească în asemenea hal. Doar așa, valorificăm ceea ce avem, încurajăm și răsplătim munca celor care vor să facă țara asta mai frumoasă, dar pe care voi nu prea îi lăsați, căci le taxați dorința, visele și frumusețea interioară, căci le puneți limită pe dăruirea lor.

Ce se va întâmpla dacă se va aplica taxa pe cultură

Păi se va întâmpla exact opusul a ceea ce se dorește. Se dorește (cică) promovarea culturii, dar se va ajunge la îngroparea ei de vie. Păcat. Păcat că s-a ales cea mai ușoară cale, cea mai bună cale pentru alții, nicidecum pentru cultură.

Păcat, căci altele sunt căile care ar ajuta mai mult, mult mai mult decât taxarea.

Aș vrea să știu de ce această taxă. Aș vrea să se răspundă la o singură întrebare:

Vi se pare că există prea multă lume în sălile de spectacole, la teatru? Sau poate există prea multă lume în librării. Poate se vând prea multe cărți și nu știam noi. Poate că oamenii citesc prea mult.

Răspunsul îl știe doar cel care a venit cu această idee”minunată”

Ce voi face eu?

Voi continua să citesc multe cărți bune. Voi continua să apreciez oamenii de valoare, dar și să-i încurajez, dar nu că voi cei care ar trebui să ajute, sa încurajeze oamenii să citească. Voi continua ca și până acum. Dar ce bine este că s-au inventat cărțile digitale. Deși știu că asta nu este o modalitate prin care să răsplătesc autorul pentru o carte bună – îmi imaginez că din vânzarea cărților digitale autorul nu câștigă nimic sau aproape nimic.

Ce voi face? O schimbare va fi asta: lectura digitală, iar o alta.. probabil că nu voi mai cumpăra atât de multe cărți în format fizic. Atât de multe însemnând atât de multe, niciodată deloc.

Sper totuși într-o revenire asupra acestei taxe. Cred totuși în faptul că mai există oameni (dintre cei care ne reprezintă) care vor lua măsuri în privința acestei situații ca să nu participăm la uciderea și îngroparea culturii.

Deja este pe ducă. Eu vreau să cred că, toți cei care pot, să o salveze, să salveze cultura care mai există încă.

Dacă ne taxează noi cum îi taxăm?

Sincer? Nu cred că mai avem cum. Pe fiecare i-am taxat și ce am rezolvat? Nimic. Pleacă ei, vin ai lor. Ăi taxăm și pe ei, vin alții la fel, căci toți au unele idei „minunate”, idei care pe mine, mă lasă fără replică. Deși noi avem cea mai mare „taxă” pentru ei, în final, tot ei ne taxează mai tare (mai mult), indiferent de cei care vin sau care pleacă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s