GoodReades 2015În 2014 mi-am setat pe GoodReads să citesc 50 de cărți. Și chiar îmi doream să citesc 50 de cărți, ba chiar să depășesc numărul de 60 de cărți citite.

La finalul lui 2014, am realizat faptul că am citit mult mai puține cărți. Cel mai bun an în materie de lectură și cel mai aproape de intenția setată, a fost anul 2011 – primul an de GoodReads.

În acest an, în 2015 mi-am setat deja numărul de cărți pe care vreau să le citesc, dar ca în fiecare an îmi doresc să citesc mult mai multe cărți decât mi-am propus. Asta vom vedea abia în luna decembrie, dar până atunci am la dispoziție 12 luni noi în care am timp suficient să citesc:

45+ cărți noi de citit.

Am timp 12 luni, 365 de zile minunate în care vreau să citesc mult mai mult, îmi doresc să fie primul an din restul anilor în care să-mi duc la bun sfârșit intenția stabilită, dar și să o depășesc.

Am început anul 2015 în forță. Prima carte cu care îmi încep Anul Nou este Iubesc să fiu femeie, Hedi Hoka, despre care urmează să scriu cât de curând.

Sa ai un an cu mult spor la lectură minunată!

La mulți ani!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s